Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Problema parcărilor cu plată a ajuns să capete proporţii dincolo de sfera imaginabilului…Un reşiţean s-a plâns recent în faţa aleşilor, în cadrul unei şedinţe de consiliu, vorbindu-le despre ghinionul de a se fi născut pe Caragiale, pentru că doar pe Caragiale şi pe alte câteva străzi parcarea a devenit privată şi, evident, cu plată. Ioan Sim spunea că a plătit cei 75 de lei ceruţi pe parcare de către municipalitate şi că a fost să plătească şi reprezentanţilor operatorului privat: „Am fost să plătesc taxa, am luat legătura cu ei, dar ei nu ne asigură nimic! Mi s-a spus că pot ocupa orice loc pe o rază de 500 de metri, dar că nu mi se asigură un loc anume. (…) Eu, care m-am născut pe Caragiale, trebuie să plătesc o taxă în plus, de 150 de lei. La fel şi salariaţii care vin la primărie, la consiliu, trebuie să plătească. Nu mi se pare normal! Situaţia este confuză, unde plătim, ce plătim?“.

La aceste întrebări, municipalitatea a oferit, prin Biroul de presă, următorul răspuns: „În momentul de faţă nu se poate vorbi despre o administrare a parcărilor legală, până la pronunţarea instanţei judecătoreşti ori până la încheierea unei înţelegeri amiabile“. Potrivit aceleiaşi surse, operatorul a fost somat pentru că a montat indicatoare fără a plăti „taxa de reclamă“…

Antoniu Mocanu