Reactualizat la:

Gheorghe Neicu, primarul Aninei, invitat al Regelui Mihai

Gheorghe Neicu, primarul Aninei, invitat al Regelui Mihai

REŞIŢA – Joi, 12 mai 2011, în grădina Palatului Elisabeta are loc un jubileu consacrat celor 90 de ani ai regelui, în prezenţa Majestăţii Sale Regele Mihai I, a Principesei Moştenitoare şi a Principelui Radu. Din Caraş-Severin, la eveniment a fost invitat şi primarul Aninei.

Rectifica

De fapt, Gheorghe Neicu a fost mereu invitat la toate evenimentele publice organizate de Casa Regală. Din curiozitate, l-am întrebat de ce dânsul este mereu în atenţia familiei regale.

„Motivul ţine de trecut. Mai exact, bunicul din partea tatălui meu a deţinut în comuna Domneşti, unde m-am născut eu, un mare atelier de fierărie, ai cărui angajaţi au lucrat pentru Casa Regală înainte, în timpul şi puţin după cel de-al doilea război mondial. Familia mea deţine şi în prezent acte ce poartă semnătura regelui Ferdinand, prin care acordă pământ gratuit bunicului meu pentru acte de vitejie pe câmpul de luptă, precum şi alte înscrisuri, în semn de preţuire, pentru modul în care a luptat pe front. Pământul obţinut atunci se află şi azi în proprietatea familiei mele. Printre documentele vremii, am găsit şi o fotografie a reginei Maria, îmbrăcată în infirmieră“, ne-a spus edilul Aninei.

Pe scurt, cam acestea ar exemplifica o parte din legăturile afective pe care le are cu Casa Regală, iar Gheorghe Neicu a precizat că nu îşi ascunde simpatia faţă de rege şi regalitate. „Din motive independente de voinţa mea, nu am răspuns invitaţiei Casei Regale, dar mi-am cerut scuzele de rigoare. Printr-o adresă oficială, i-am adresat Majestăţii Sale invitaţia de a fi oaspetele oraşului nostru atunci când Casa Regală găseşte oportună această vizită. Cu această ocazie, i-am amintit că regalitatea şi-a lăsat amprenta şi în zona Aninei, unde Majestatea Sa şi-a petrecut o parte a tinereţii sale“, a mai adăugat primarul Aninei.

Nina Curiţa



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Greutăţile pot pava poveştile de succes
REŞIŢA - Problema migraţiei a fost pusă pentru a patra oară, la Reşiţa, sub cupola palatului administrativ [...] mai multe »
Povestea „Simfoniei lichide“ din Centrul Reşiţei în imagini alb-negru
REŞIŢA - Realizarea celei mai frumoase fântâni monumentale din România, opera sculptorului Constantin Lucaci, a [...] mai multe »
Se lucrează la fațada de la „C.D. Loga”
CARANSEBEȘ - De mai bine de o lună de zile, constructorii timișoreni care au câștigat licitația s-au pus pe treabă! mai multe »
Lucrurile nu stau extraordinar de rău
REŞIŢA - Spunea prefectul judeţului, vorbind despre detaliile care trebuie puse la punct până sună clopoţelul. [...] mai multe »
Pompierii cărăşeni intervin tot cu pliciurile
CARAŞ-SEVERIN - Chiar şi aşa, salvatorii au făcut faţă cu bine, inclusiv în cazul incendiilor izbucnite în zone [...] mai multe »
E mai greu cu comunitățile defavorizate
CARANSEBEŞ - Aceasta este concluzia dialogului dintre primarul Felix Borcean și reprezentanții Instituției [...] mai multe »
Patru arme, ridicate de la trei cărăşeni
CARAŞ-SEVERIN - Cele patru arme şi muniţia aferentă au fost ridicate de la domiciliul a trei persoane, cu vârste [...] mai multe »
Problema alunecărilor de teren din judeţ s-ar putea rezolva
REŞIŢA - Prefectul Matei Lupu speră ca cel puţin două lucrări importante să fie cuprinse în finanţare în acest [...] mai multe »
Mistreții amenință serios agricultorii din Biniș…
BINIȘ - ...însă unii nu se dau bătuţi şi continuă să facă ce ştiu mai bine. Ba mai mult, dacă oamenii ar [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou