Reactualizat la:

Gheorghe Irimescu, de nestăvilit

Gheorghe Irimescu, de nestăvilit
REŞIŢA – Deşi este nerefăcut sută la sută, pivotul U.C.M. Reşiţa a dat recital în meciul cu Baia Mare.

 (6 comentarii)

Rectifica

Printre posibilii absenţi ai formaţiei UCMR, pentru partida cu Minaur Baia Mare, de duminică, 14 februarie a.c., scor 34-28, s-a regăsit şi pivotul Gheorghe Irimescu. Ceea ce ar fi afectat serios angrenajul echipei locale. În condiţiile în care nu se putea conta nici pe EremiaPârâianu, după accidentarea serioasă de la Tg. Jiu.

Ei bine, Ghiţă Irimescu a strâns din dinţi. Şi, nu numai că a evoluat pe toată durata confruntării, dar şi-a onorat şi cartea de vizită de internaţional român şi golgheter al ediţiei actuale a Ligii Naţionale de handbal masculin. Astfel, a înscris 12 goluri, din totalul de 34 ale echipei sale, spre disperarea „coloşilor“ de pe semicercul băimărean, încântând, totodată, asistenţă. La fel cum s-a întâmplat şi cu Adrian Petrea, care l-a secondat cu brio, punctând de nouă ori.

Revenind la partida propriu-zisă, chiar dacă prof. Aihan Omer a dat dovadă de eleganţă la conferinţa de presă, susţinând că Baia Mare ar fi venit la Reşiţa să câştige, după cum s-au desfăşurat ostilităţile, oaspeţii nu aveau nici o şansă. Pentru că diferenţa de valoare a fost evidentă, iar H.C. Minaur nu mai este gruparea de temut de altă dată. Sau, cel puţin nu a fost duminică, 14 februarie a.c.

Deci, U.C.M.R. se menţine în preajma liderului HCM Constanţa, la două puncte distanţă. Drept urmare, confruntarea directă de la Reşiţa, de miercuri, 24 februarie a.c., se anunţă a fi una de mare interes, care ar putea decide campioana. Un motiv în plus pentru iubitorii hadbalului din municipiul de pe Bârzava să vină în număr cât mai mare la Sala Polivalentă, pentru a fi alături de echipa favorită.



Comentarii 6

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Ciprian Urican a început munca la CSM Reșița
REȘIȚA - Ciprian Urican este noul coordonator al Centrului de copii și juniori al clubului de fotbal CSM Școlar [...] mai multe »
Campioanele din Caraș și Timiș se vor înfrunta
REȘIȚA - La barajul de promovare în eșalonul trei, campioana județului Caraș-Severin va înfrunta echipa [...] mai multe »
CSM Reșița mizează pe copii și juniori
REȘIȚA - Președintele Cristi Bobar a spus că se va pune accent foarte mult încă din acest retur pe Centru de copii [...] mai multe »
CSM Reșița, neînvinsă de timișorenii din Liga a II-a
REȘIȚA - După ce a remizat cu scorul de 3-3 cu Politehnica Timișoara, elevii lui Leontin Doană au terminat la [...] mai multe »
Viitorul Caransebeş a transferat aproape o echipă întreagă
CARANSEBEȘ - Cum până la reluarea Campionatului Ligii a IV-a nu mai e mult, Viitorul Caransebeş continuă [...] mai multe »
Un nou succes fără emoții pentru handbaliști
REȘIȚA - Handbaliștii de la CSM Școlar Reșița s-au impus sâmbătă, 16 februarie, cu scorul de 41-24, acasă, în [...] mai multe »
Voința Lupac se pregătește pentru retur
REȘIȚA - Voința Lupac a câștigat primul amical din 2019 cu scorul de 3-1 în fața tinerilor de la CSM Reșița. [...] mai multe »
Rosso-nerii, prea buni pentru CSM Lugoj
REȘIȚA - CSM Școlar Reșița a disputat miercuri, 13 februarie, un nou joc amical cu formația CSM Lugoj. De această [...] mai multe »
Fotbalul iese de la vestiare în martie
CARANSEBEȘ - Echipa Viitorul Caransebeş, care s-a confruntat cu câteva probleme în pauza competiţională, fiind [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou