Reactualizat la:

Gerald Butler a publicat imagini cu casa sa distrusă în incendiile de vegetaţie din California

Gerald Butler a publicat imagini cu casa sa distrusă în incendiile de vegetaţie din California
Casa lui Gerard Butler se numără printre locuinţele distruse în incendiile de vegetaţie care au cuprins statul american California în ultimele zile, iar actorul scoţian s-a întors la locul dezastrului de unde a publicat imagini pe reţelele de social media.

Rectifica

“Vremuri dureroase pentru California. Mă simt inspirat de curajul, spiritul şi sacrificiul de care au dat dovadă pompierii”, a scris acesta.

Pompierii din Los Angeles s-au luptat să controleze incendiile puternice, în care au murit până în prezent 31 de persoane şi care au distrus sute de proprietăţi.

În mai puţin de două zile, peste 250.000 de persoane, inclusiv tot oraşul Malibu, unde locuiesc unele dintre cele mai mari staruri de la Hollywood, au fost evacuate.

Printre celebrităţile care au fost evacuate s-au mai numărat familia Kardashian şi Will Smith împreună cu soţia şi copiii.

Locuinţele familiei Kardashian au scăpat de incendii, dar Gerard Butler nu a fost la fel de norocos.

Fanii actorului şi-au exprimat sprijinul pe reţelele de socializare: “Nimeni nu merită o pierdere atât de oribilă”.

Gerard Butler este un actor născut în Glasgow, Marea Britanie, în 1969. Printre filmele în care a jucat se numără “Lara Croft: Tomb Raider”, “Fantoma de la Operă”, “PS: I love you”, “Rocknrolla”, “Gamer”, “300 – Eroii de la Termopile” şi “Law Abiding Citizen”.

Aşa-numitul incendiu Camp Fire din partea de nord a statului California s-a soldat cu 29 de morţi de când a izbucnit, pe 8 noiembrie. La câteva sute de kilometri spre sud, cel puţin două persoane au murit în urma incendiului de vegetaţie numit Woolsey Fire, care ameninţă comunitatea din Malibu, din apropiere de Los Angeles.

Se aşteaptă ca, până marţi, vânturile puternice să ducă la intensificarea incendiului.

Mai mulţi oficiali au cerut locuitorilor să respecte ordinele de evacuare.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Oameni
O fostă actriță din “Melrose Place”, la închisoare
O fostă actriţă din "Melrose Place" a fost condamnata la cinci ani de închisoare pentru un accident mortal pe care [...] mai multe »
Poliţist anchetat după ce a ordonat să se tragă fără avertisment asupra rapperului 50 Cent
Comandantul adjunct al unui post de poliţie din New York este anchetat după ce ar fi cerut subordonaţilor să tragă [...] mai multe »
Cântăreaţa Katy Perry şi actorul Orlando Bloom s-au logodit de Valentine’s Day
Cântăreaţa Katy Perry şi actorul Orlando Bloom s-au logodit joi, de Valentine's Day, după o relaţie cu suişuri [...] mai multe »
Actorul de origine romană Sebastian Stan, distribuit într-o producţie Netflix
Sebastian Stan, cel mai în vogă actor de origine română, revine pe marile ecrane [...] mai multe »
Trump, nominalizat la premiul Nobel pentru Pace de premierul japonez la cererea SUA
Premierul Japoniei, Shinzo Abe, l-a nominalizat pe preşedintele american Donald Trump la premiul Nobel pentru Pace în [...] mai multe »
O vedetă de televiziune din Statele Unite a donat 1 milion de dolari mai multor fani
Vedeta TV americană Ellen DeGeneres a donat suma de 1 milion de dolari mai multor fani ai săi care au făcut acte de [...] mai multe »
Justin Bieber face un tratament împotriva depresiei
Vedeta pop Justin Bieber face un tratament împotriva depresiei. Potrivit revistei People, soţia artistului, Hailey [...] mai multe »
R. Kelly, acuzat din nou de întreținerea unei relații sexuale cu o minoră
Un avocat american a declarat joi că deţine o nouă înregistrare video în care apare cântăreţul R. Kelly, acuzat [...] mai multe »
Actori celebri în distribuția viitorului film “Dune”. Jason Momoa, în negocieri
Actorul american Jason Momoa se află în negocieri pentru a se alătura distribuţiei noii versiuni a filmului 'Dune' [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou