Reactualizat la:

Generaţia „messenger“

Generaţia „messenger“
REŞIŢA – Parodiind anunţurile de la televiziuni, am putea spune că messenger-ul dăunează grav… limbii române.

 (16 comentarii)

Rectifica

Despre noi, cei născuţi în anii ’80, se spunea că suntem „generaţia pierdută“, „generaţia de sacrificiu“. Însă generaţia care a urmat poate fi, din multe puncte de vedere, considerată şi ea o generaţie pierdută, însă pierdută din propria sa dorinţă.

Primul contact cu lumea mesageriilor a fost când a apărut şi la noi arhicunoscutul mIRC. Elevii şi studenţii se înghesuiau să prindă un loc la un net-cafe pentru a trimite zeci de „asl, pls“ (age, sex, location, please).

Atunci părea doar un fenomen amuzant, care nu prevestea în nici un fel ceea ce urma să apară. Două elemente însă au revoluţionat complet conceptul de „viaţă socială“ al tinerilor. Primul a fost apariţia mesageriilor instant, aplicaţii gratuite ce permit să contactezi persoane din toate colţurile lumii.

Fenomenul a fost amplificat apoi de oferta de servicii de internet nelimitate, la preţuri derizorii. Şi astfel, bine ai venit, generaţia messenger! Acum, majoritatea copiilor de-abia mai calcă pe afară, la joacă. În fond, de ce, când pot vorbi cu prietenii lor din faţa monitorului? De ce să te mai joci cu mingea când poţi să „faci” un FIFA în reţea? De ce să te joci cu pistoale cu apă sau cornete când „tragi” un Counter sau un Far Cry?

Însă nu putem spune că internetul este complet dăunător. După cum se spune, nu armele ucid oamenii, oamenii fac asta. Sunt şi multe avantaje în accesul la informaţii.

Sunt copii preşcolari care învaţă de acasă să scrie pentru a putea vorbi pe messenger. Însă ce te faci când ei ajung la şcoală şi se uită ciudat la învăţătoare, pentru că n-au auzit de literele Ţ sau Ş, ci de… tz şi de sh? Ceea ce este cel mai groaznic, acest „limbaj de messenger”, cu prescurtările sale, începe să-şi facă treptat locul şi în limba română vorbită. Începi să-ţi pui întrebări retorice când auzi oameni spunând „brb” (revin imediat), „k” (în loc de prea-lungul ok) sau faimosul „LOL” (laughing out loud adică mor de râs…), cv (ce vrei?), cfc (ce faci?), nu sh (nu ştiu).

Într-un fel, te simţi destul de ciudat când te uiţi pe un zid şi vezi scrijelit un elegant şi la modă „Ion iubeshte pe Măria”. În încheiere, am putea spune că orice lucru, indiferent cât de benefic ar fi, în exces dăunează. Asha că, dragi români, nu mai pocitzi limba română! Nu merită!

Nina Curiţa

nina.curita@informmedia.ro



Comentarii 16

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Marcel Vela a pus tirul pe poliţişti
CARAŞ-SEVERIN - Ministrul de Interne a declarat că polițiștii și sindicatele din MAI și-ar fi construit legi [...] mai multe »
O parte din Caransebeș rămâne mâine fără gaz
CARANSEBEȘ - Mai exact cartierul Pipirig, unde furnizorul de gaz a finalizat o investiție importantă și trebuie să [...] mai multe »
Mocioalcă: „Iohannis va câştiga şi în Caraş…
CARAŞ-SEVERIN - ...iar PSD poate va scoate un scor cu 4 în faţă. Ar fi scos mai mult dacă stânga era unită“! [...] mai multe »
Se juca cu pistolul cu bile trăgând în oameni
REŞIŢA - Cam asta făcea un puști de 16 ani din Reșița, care a speriat trecătorii din zona Intim, patru reşiţeni [...] mai multe »
Marius Cornici cedează anticipat cârma învăţământului cărăşean
REŞIŢA - Luni dimineaţă, inspectorul şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Caraş-Severin şi-a [...] mai multe »
Dunca, mesaj pentru Arafat: Aţi folosit elicopterul SMURD pentru politicieni constipaţi!
CARAŞ-SEVERIN - Asta i-a replicat Romeo Dunca lui Raed Arafat, după ce șeful Departamentului pentru Situații de [...] mai multe »
Promenadă pe vechiul traseu al minerilor din Ocna
OCNA DE FIER - Datorită cadrului natural deosebit de frumos, cu un pic de muncă, Ocna de Fier poate deveni o [...] mai multe »
La Caransebeș, gunoiul se ascunde-n subteran
CARANSEBEŞ - Patru zone din Caransebeș vor beneficia de un mod mai modern și elegant prin care se vor colecta [...] mai multe »
Într-un colţ din noi zace şi armonia…
REȘIȚA - Ştiţi de ce nu putem niciodată să avem un apus liniştit, să ne bucurăm de simfonia de culori a unui [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou