Reactualizat la:

GEC Nera bate obrazul Ministerului Mediului

GEC Nera bate obrazul Ministerului Mediului
REŞIŢA – Conducerea ONG-ului susţine că nici în 2013 nu va fi rezolvată problema poluării din Clisura Dunării.

Rectifica

Poluarea cu deşeuri miniere provenite de la iazurile de decantare Tăuşani şi Boşneag va continua şi pe parcursul acestui an, susţine preşedintele GEC Nera, Corneliu Popovici Sturza, şi asta pentru că, potrivit acestuia, Ministerul Mediului a pasat responsabilitatea unei „entităţi care nu există“.

Sturza precizează că în perioada în care Guvernul lucra la întocmirea bugetului pentru acest an, ONG-ul pe care-l conduce a luat atitudine, realizând o campanie de lobby şi advocacy la nivelul tuturor factorilor majori de decizie şi, totodată, responsabili de stoparea poluării transfrontaliere cu deşeuri miniere. „Tot ce ne-am dorit a fost includerea în proiectul Legii Bugetului de Stat pe 2013 a sumelor necesare stopării poluării prin lucrări de consolidare vegetativă a iazului, acesta fiind singura metodă durabilă care poate stopa antrenarea prafului în aer. De asemenea, am adresat o petiţie Ministerului Economiei, Ministerului Mediului, precum şi grupurilor parlamentare din arcul guvernamental, şi comisiilor permanente de specialitate ale Parlamentului României, cărora le-am furnizat toate informaţiile necesare în legătură cu istoricul şi amploarea fenomenului de poluare din zona Clisurii. Le-am cerut acestora să facă toate demersurile ce ţin de competenţa şi sfera de responsabilitate a fiecăruia, în vederea includerii în bugetul din acest an a sumelor necesare stopării poluării. Această petiţie a fost trimisă, de asemenea, şi parlamentarilor de Caraş-Severin“, a explicat Corneliu Popovici Sturza.

La scurt timp, a venit şi răspunsul Ministerului Mediului. Prin scrisoarea nr. 20.800/14.01.2013 secretarul de stat Elena Dumitru explică că poluarea de pe zona de iaz Boşneag – extindere, unde poluarea este şi cea mai activă potrivit lui Sturza, va fi stopată de către viitorul investitor, după privatizarea societăţii Moldomin Moldova Nouă. În opinia preşedintelui GEC Nera ministerul nu face decât „se spală pe mâini, având în vedere că, în momentul de faţă nu există un proces de privatizare încheiat, iar intenţii de privatizare au fost multe din 2006, de când societatea şi-a încetat activitatea“.

Roxana Bălan Nafiru



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Conditii de municipiu pentru teroveni
REŞIŢA - Administratorul public Vasile Paul ne-a arătat în teren felul în care decurge reabilitarea drumului de [...] mai multe »
De ce nu se foloseste zgura la drumurile din judet?
CARAŞ-SEVERIN - „Nu suntem din judeţ, prin urmare nu am ştiut că există zgură la Reşiţa“, ne-a declarat [...] mai multe »
Ruga de la Jupa, in camin renovat
CARANSEBEȘ - Lucrările sunt în toi la căminul cultural, iar municipalitatea caransebeșeană are promisiuni de la [...] mai multe »
Nimeni nu ti-e dator cu ceva…
REȘIȚA - ...iar dacă poţi accepta asta, dezamăgirile din viaţă vor fi minime. Poate multe, dar mai mici şi uşor [...] mai multe »
Parcul Siderurgistului, la ceasul modernizarii
REȘIȚA - Aşa cum stabilea Consiliul Local Reşiţa într-o şedinţă de la finele lunii mai, Parcul Copilului (fost [...] mai multe »
Niciun constructor interesat de dispensarul din Sasca Montana
SASCA MONTANĂ - La „prima strigare“, nici o firmă nu şi-a depus oferta pentru reabilitarea şi modernizarea [...] mai multe »
De luna aceasta, Berzovia intra in santier
BERZOVIA - Se vor efectua lucrări de modernizare în toate cele trei localităţi: Berzovia, Gherteniş şi Fizeş. [...] mai multe »
Salvamontistii si elicopterul SMURD, misiune de salvare in Muntii Godeanu
MUNȚII GODEANU - Salvamontiștii de pe Muntele Mic au chemat elicopterul SMURD, după ce un bărbat a suferit mai multe [...] mai multe »
Noi fete pentru caminele din Carasova
CARAŞOVA - După ce a suferit reparaţii şi modernizări, căminul cultural din Iabalcea, sat aparţinător comunei [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou