Reactualizat la:

Gazdele, chemate la achitat impozite

Gazdele, chemate la achitat impozite
REŞIŢA – Iar asta până la data de 25 iulie, ce reprezintă termenul limită până la care banii trebuie achitaţi la Fisc.

Rectifica

Persoane fizice care realizează venituri din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuinţe proprietate personală, având o capacitate de cazare între una şi 5 camere inclusiv, datorează un impozit pe venit stabilit ca normă anuală de venit şi diferă în funcţie de localitate şi de numărul de camere. Aceasta poate ajunge la câteva mii de lei anual pentru fiecare cameră.

Pentru Caraş-Severin, Fiscul a stabilit ca, pentru închirierea de camere în scop turistic, atât hotelurile, cât şi celelalte facilităţi de cazare, inclusiv cele pentru vacanţe, pe durate scurte sau alte servicii, să aibă aceleaşi norme de venit. Astfel, pentru staţiunea Băile Herculane, norma de venit este de 9.500 de lei pe cameră, pentru staţiunile Crivaia, Secu, Semenic şi Trei Ape – 7.000 de lei pe cameră, iar pentru celelalte localităţi – 6.000 de lei pe cameră.

Impozitul anual datorat se calculează prin aplicarea cotei de 16% asupra normei anuale de venit, impozitul fiind final. Impozitul se virează la bugetul de stat în două tranşe egale: 50% până la 25 iulie inclusiv şi 25 noiembrie inclusiv. Este necesară depunerea formularului 220 – „Declaraţie privind venitul estimat/norma de venit”, însoţit de anexa „Fişa capacităţii de cazare”, cu informaţiile necesare în vederea stabilirii impozitului anual datorat. Termenul de depunere este data de 31 ianuarie, în cazul celor care au derulat activităţi şi în anul precedent, respectiv 15 zile de la începerea activităţii, în cazul celor care şi-au demarat activitatea în anul fiscal în curs. De asemenea, cei care au depus declaraţii de venit estimat în lunile noiembrie şi decembrie au obligaţia să depună formularul 200 până la 25 mai a anului următor, celui de realizare a venitului.

Trebuie spus că normele anuale de venit se diminuează cu 10% pentru locuinţele situate în mediul rural sau pentru camerele din construcţii de lemn, cu 20% pentru cele care nu sunt dotate cu instalaţii de apă, canalizare şi de încălzire, fie ele proprii sau comune, precum şi pentru cele care nu au instalaţii sanitare proprii, iar cu 5% pentru cele care au o suprafaţă mai mică de 10 mp, respectiv pentru cele care au mai mult de două locuri de cazare. Aceste reduceri se pot acorda concomitent, dar în limita a 30 de procente.

De asemenea, norma anuală de venit se reduce proporţional pentru a reflecta perioada din anul calendaristic pe parcursul căreia închirierea a fost efectuată. Se scad perioadele în care a încetat realizarea de venituri din închirierea în scop turistic, precum şi cele de întrerupere temporară din cauza unor accidente, a spitalizării şi altor cauze obiective, inclusiv cele de forţă majoră, dovedite cu documente justificative.

În cazul în care sunt închiriate spaţii din locuinţa personală care depăşesc capacitatea de cinci camere, contribuabilii au obligaţia ca în termen de 15 zile de la producerea evenimentului să depună formularul 220 pentru determinarea venitului în sistem real.

Antoniu Mocanu

Taguri:


Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Au confiscat două tone de tutun
MOLDOVA NOUĂ - Performanţa a fost realizată de autorităţi din depozitul dezafectat al unei foste fabrici de [...] mai multe »
Jandarmul care a desenat zâmbetul pe chipul unui copil
REŞIŢA - S-a întâmplat în Reşiţa şi nu contează cum se numeşte jandarmul, contează că mai există oameni [...] mai multe »
Coco Galescu, mesaj dureros după moartea lui Zsolt Török
CARANSEBEȘ - Prieten cu cel care a decedat în urmă cu câteva zile în Munții Făgăraș, renumitul alpinist [...] mai multe »
SANITAS Caraș-Severin propune soluţii pentru impasul financiar al SJU
REŞIŢA - Reprezentanţii sindicatului SANITAS CS s-au adresat instanţei pentru restituirea sumelor neacordate [...] mai multe »
Transport electric, piste de biciclete și trotuare ca-n palmă
CARANSEBEŞ - Asta propun cei care realizează Planul de Mobilitate Urbană Durabilă al municipiului Caransebeș, ieri [...] mai multe »
Calea ferată Oraviţa-Baziaş împlineşte 165 de ani
REŞIŢA - Este vorba despre primul tronson de cale ferată de pe actualul teritoriu al României, care a fost inaugurat [...] mai multe »
Atracţia nudă a minunii cinetice
REŞIŢA - Artezienele Reşiţei au fost nu o dată în centrul atenţiei, fie prin electoralele spumante care le [...] mai multe »
Trei kosovari, opriţi la frontieră
CARAŞ-SEVERIN - Cei trei au fost prinşi în miez de noapte de poliţiştii de frontieră orăviţeni, la aproximativ [...] mai multe »
Dunca cere avize pentru iarnă, deși e sceptic că le va și primi
MUNTELE MIC - Omul de afaceri timișorean, unul dintre cei mai importanți investitori din turismul cărășean, se [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou