REŞIŢA – Totuşi, administratorul privat nu a renunţat la ele, cum nici la activitatea de blocare şi ridicare a autovehiculelor.Cei trei parteneri care şi-au dat mâna pentru parcările Reşiţei au dispărut o vreme din peisajul urbei, primind lovitura de graţie din partea municipalităţii în 5 iunie, cu cinci zile înainte de ziua alegerilor locale. Atunci Primăria Reşiţa prezenta public denunţarea unilaterală a contractului de concesionare a activităţilor de administrare a parcărilor publice cu plată, deşi actul fusese întocmit încă din 1 iunie.
Acum, firma care deţine pachetul majoritar în cazul afacerii parcărilor publice cu plată din Reşiţa revine în actualitate după ce Curtea de Apel Timişoara a decis irevocabil să suspende efectele actului administrativ din 1 iunie. Cu alte cuvinte, avem administrator privat la parcările cu plată!
Trebuie spus totuşi că acesta nu mai este Eco Bau Parc. A fost de ajuns un singur articol publicat de Jurnal CS („Bau Bau“ pe străzile Reşiţei, în ediţia din 16 octombrie) pentru ca reprezentanţii societăţii să ia decizia schimbării numelui din Eco Bau Parc în Sebgon. După cum chiar aceştia ne-au mărturisit.
Chiar dacă reprezentanţii administraţiei reşiţene nu au făcut nicio declaraţie publică în acest caz, reprezentanţii operatorului privat au fost chemaţi la masa discuţiilor încă din 8 noiembrie, printr-o adresă purtând semnătura primarului Mihai Stepanescu, a viceprimarului Ioan Crina, a secretarului oraşului, Lucian Bucur, a directorului de la Patrimoniu, Liviu Gârtoi, a şefului Biroului Juridic al primăriei, Nicolae Moise, şi a consilierului juridic Andreea Dragoescu.
Aceştia invitau reprezentanţii firmei la o întâlnire „în vederea stabilirii paşilor ce urmează a fi parcurşi ca urmare a soluţiei pronunţate de Curtea de Apel Timişoara“, după ce operatorul privat a cerut parcările înapoi. Printre altele, firma a mai solicitat primăriei să-şi respecte obligaţiile din contractul de concesiune şi să le aprobe din nou tarifele (hotărârea cu pricina fiind şi ea suspendată, ca urmare a atacării ei în instanţă de către prefect).
Daniel Nechita, directorul firmei, a explicat însă că întâlnirile de la primărie au rămas fără efect, în sensul că administraţia locală reşiţeană nu s-a arătat prea încântată de ideea de a aplica decizia Curţii de Apel. Nu trebuie omis faptul că operatorul privat a câştigat, pe lângă licitaţia legată de parcări, şi pe cea legată de blocarea şi ridicarea autovehiculelor de pe raza municipiului. Şi dacă municipalitatea a decis să rupă contractul legat de parcări, a uitat să-l rupă şi pe cel vizând ridicarea de maşini. Aşa se face că Poliţia Comunitară a ridicat, până la începutul lunii, 35 de maşini, fără însă a se recurge la serviciile operatorului privat. Directorul Daniel Nechita spune acum că va intenta un nou proces în acest sens.
Antoniu Mocanu