REȘIȚA- În fiecare zi întâlnim oameni. Fețe noi, personaje noi, caractere diferite. Îi vedem, îi uităm, cu mulți interacționăm, pe câțiva îi reîntâlnim, îi aducem în viața noastră sau ne duc într-a lor, pentru perioade mai mult sau mai puţin lungi.
Noi ne alegem oamenii din viața noastră, şi chiar şi atunci când îi aleg alții pentru noi, tot noi decidem dacă îi suportăm. Întotdeauna însă trebuie să știm că puţini oameni rămân, cei mai mulţi pleacă de lângă noi, iar modul lor de a pleca depinde de felul de a fi al fiecăruia. Oamenii mari (și aici nu mă refer la funcții, ci la măsura caracterului) pleacă elegant, cei mici aleg moduri meschine.
Nu mi s-a întâmplat vreodată să mă bulverseze vreun om din viața mea, nu m-am trezit niciodată frământată de atitudinea cuiva. Singura explicație, și nu vreau să par lipsită de modestie, este aceea că îi creditez corect pe oamenii din viața mea. Sigur, ca oricine altcineva, am avut și gusturi amare de la cei care au putut mult mai puțin decât credeam eu, dar chiar și așa singura care m-a dezamăgit am fost eu însumi. Cert este că atunci când nu ai așteptări foarte mari, când nu te arunci să crezi orbește într-un om, nu ai cum să fii dezamăgit. Și spun asta acum pentru că încerc să înţeleg ce simte cineva măcinat de atitudinea dubioasă a cuiva. Uneori nu reușesc să înțeleg pentru ce atâta măcinare și par ciudată. Nu voi putea înțelege vreodată de ce, când îți pui ideile și gândurile pe tava cuiva, să te prăbuşeşti pentru că respectiva persoană a jucat fotbal cu tava ta de gânduri. Nu înțeleg de ce, când alegi să îți pui sufletul în fața cuiva, rămâi mirat când persoana respectivă ți l-a confundat cu peria de pantofi. Nu înțeleg de ce rămâi șocat când ai făcut un bine și cineva a uitat. E simplu: pentru că așa suntem noi, oamenii. Uităm. Până la urmă, dacă faci un bine, dacă ajuți, dacă te expui, o faci pentru că așa simți, pentru că așa ai ales, pentru că așa ești tu. Este firesc să ai așteptări, dar dacă ele nu vin, rămâi cu ceea ce ai făcut și ceea ce ești. Nu pierzi nimic. La fel se întâmplă și dacă dezamăgești tu: celălalt nu pierde nimic. Iar când crezi că cineva se comportă ca o jigodie cu tine, spune-i „mulțumesc“. Fără astfel de oameni nu am învăța noi să fim răi. Şi să fim cinstiţi: cel puţin o dată în viață ni se întâmplă să fim şi noi aşa, din orgoliu sau pentru aduceri aminte. Îngeri nu suntem nici cei dezamăgiți, nici cei care dezamăgim.
În rest, când în viața ta există un om care îți ascultă tăcerile, gândurile bune și nebune, îți suportă încruntările, care atunci când te privește în ochi îți aduce liniștea, care poate să îți suporte succesul, care te învață să evoluezi, apreciază-l. Mulțumește-i şi aminteşte-ţi că tu l-ai găsit!