Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Iar până vom circula în condiții decente pe calea ferată în România vom mai avea de aşteptat câţiva ani.

Din păcate, în acest moment numărul de kilometri de cale ferată adusă la standarde europene în România este mai mic decât cel al kilometrilor de autostradă. În această săptămână, la Timișoara a fost adus în scop demonstrativ un vagon de pasageri complet renovat care poate circula la viteze ridicate. Trist este că… nu are unde circula la acele viteze. Alexandru Simu, șeful Regionalei CFR Timișoara, recunoaște că din punct de vedere al infrastructurii feroviare sunt probleme. Dar, spune acesta, din 2012 se lucrează intens la rezolvarea problemelor, în prezent fiind mai multe proiecte pentru care sunt fie licitații, fie lucrări în derulare, dar și studii de fezabilitate deja realizate.

„Începând cu 2012, au început investițiile majore în infrastructura feroviară, mă refer la culoarul 4 paneuropean de la Curtici până la Constanța. Deocamdată s-a finalizat pe tronsonul Curtici – Ghioroc, anul trecut s-a dat în exploatare la 1 septembrie, se circulă cu viteza de 160 km/h. Pe latura sudică a tronsonului 4, la momentul de față e în fază finală studiul de fezabilitate, la fel pentru culoarul 4, adică Arad, Caransebeș, Craiova, Calafat”, a declarat, pentru tion.ro, Alexandru Simu.

Degeaba avem gări deosebite

Pentru a beneficia de condiții civilizate, pasagerii trebuie să aibă acces și la gări decente. Deocamdată, în zona de Vest sunt doar câteva asemenea proiecte realizate, unul fiind cel de la Arad. Când vine vorba de un program de reabilitare din temelii, aceasta mai așteaptă, dar există un proiect din fonduri europene care acoperă 47 de gări.

„Pe Regionala Timișoara e acel program de modernizare a 47 de stații de cale ferată, în valoare de 83 de milioane de euro, prin Programul Operational Infrastructura Mare 2014 – 2020 și în care Regionala noastră are șase stații, printre care Timișoara Nord și Băile Herculane, care e monument istoric. Noi am mai propus de 2 ori pentru finanțare de la bugetul statului această gară, dar fiind vorba de o valoare a investiției destul de consistentă, s-a optat pentru accesarea fondurilor europene. Toate aceste fonduri nerambursabile sunt în procent de 85%, restul e asigurat prin bugetul statului. Vedem ce se întâmplă pe mai departe”, a mai declarat Simu.

Gări monument mai sunt în judeţ şi la Oraviţa şi la Anina, doar că la Oraviţa nu mai ajunge niciun tren. La Anina, trenul mai poposeşte în gară pentru că Semmeringul bănăţean este spectaculos. Iar acolo unde CFR a închis circulaţia trenurilor, cum ar fi Caransebeş-Băuţari, Natura a creionat ceva spectaculos: Tunelul iubirii… Dacă tot nu avem trenuri şi investiţii majore, măcar să ne bucurăm ochii cu ceva…