Reactualizat la:

Gâlceavă la Şcoala Specială

Gâlceavă la Şcoala Specială
CARANSEBEŞ – Directoarea Şcolii Speciale din Caransebeş este acuzată de către două profesoare că le-ar fi agresat.

 (4 comentarii)

Totul a plecat de la nişte discuţii în contradictoriu între directoarea instituţiei de învăţământ şi două dintre profesoare.

Lucrurile au degenerat în manifestări violente şi plângeri la poliţie. Cum în această instituţie de învăţământ se lucrează cu copii cu nevoi speciale, nu de puţine ori tensiunea acumulată trebuie să se elibereze sub diverse forme. Numai că, se pare că directoarea Elena Memelis nu a ales cea mai fericită variantă pentru a se descărca.

Ea le-a chemat în biroul său pe două dintre profesoare, cu care a avut o discuţie mai aprinsă, urmată de violenţe fizice. Potrivit agentului de poliţie Ancuţa Cărbunaru, cele două profesoare, G.M. şi I.V., au depus plângere penală împotriva Elenei Memelis.

„Eu am fost anunţat telefonic de incident chiar de către directoare, care susţine că doar a împins-o pe profesoară. Un avocat, care este şi rudă cu una dintre profesoare, a venit la sediul Inspectoratului Şcolar pentru a mă anunţa că cele două au obţinut un certificat medico-legal şi au depus plângere penală. Am cerut şi eu o copie, dar până vineri nu a ajuns la mine, poate o voi primi luni. Subliniez faptul că, dacă se depune plângere penală, eu voi fi obligat să o suspend din funcţie pe această directoare“, a declarat inspectorul şcolar general Adrian Doxan.

Cristian Franţ

Rectifica



Comentarii 4

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Popa dă cu subsemnatul și renunță la pensia specială
REŞIŢA - Primarul Reşiţei, Ioan Popa, şi-a semnat declaraţia în faţa unui notar public, documentul fiind postat [...] mai multe »
Olariu cumpără din Germania pentru Aeroportul Caransebeș
CARANSEBEȘ - Așa cum ați putut citi zilele trecute în Jurnal CS și pe Caon.ro, omul de afaceri Gabriel Olariu [...] mai multe »
Clinica Nera va fi finalizată
CARAȘ-SEVERIN - Viorica Dăncilă, premierul României, a vizitat vineri şi Clinica de recuperare oncologică de la [...] mai multe »
Bărbat mort într-un incendiu, la Obreja
OBREJA - Sâmbătă, în jurul orei 15.40, a fost anunțat un incendiu izbucit la o gospodărie din comuna Obreja. Au [...] mai multe »
Dispărut din august, un muncitor sezonier e căutat cu câinii la Fârliug
FÂRLIUG - Oamenii legii ne informează că au demarat ample acțiuni de căutare a unui bărbat de 60 de ani, dispărut [...] mai multe »
Skirt Bike Reșița 2019
REŞIŢA - Cea de a III-a ediție a Skirt Bike Reșița 2019 va avea loc în acest sfârșit de săptămână, [...] mai multe »
15 hectare de vegetație în flăcări
MOLDOVA NOUĂ - Vineri, în jurul orei 17:00, a fost anunțat un incendiu de vegetație izbucnit între Moldova Nouă [...] mai multe »
Asigur primarii cărăşeni că vor avea toate facturile plătite pe programe !
CARAŞ-SEVERIN - Asta a promis premierul Viorica Dăncilă într-o conferinţă de presă susţinută vineri la [...] mai multe »
La 14 ani a furat cablul care schimba macazul din Gara Reşiţa Nord
REŞIŢA - Explicaţia copilului este halucinantă: avea nevoie de respectivele bucăţi de cablu pentru a-şi lega o [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou