REȘIȚA – Gala fotbalului reșițean, care a avut loc miercuri, 13 iulie, la stadionul „Mircea Chivu” din Reșița, a reușit să reunească peste 40 de foști mari fotbaliști care au jucat de-a lungul timpului la Gloria Reșița și la CSM Reșița.
Printre cei mai reprezentativi foști jucători care au participat la acestă gală, s-au numărat Dorinel Munteanu, Dan Potoceanu, Laurențiu Furdui, Valentin Ciucur, Ovidiu Telescu, Petre Panescu, Leontin Doană și mulți alții. La final, fostele glorii au fost premiate de Asociația Județeană de Fotbal Caraș-Severin și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Caraș-Severin cu diplome, plachete și medalii pentru întreaga lor activitate.
„Sper că a fost un festival reușit și apreciem că mulți foști fotbaliști au venit din alte localități să participe. Este îmbucurător acest fapt, cu această ocazie ne-am revăzut aproape toți. Acest eveniment este un fel de tribut adus fotbalului reșițean, în mod special pentru performanțele pe care le-a adus la creșterea nivelului competitiv al fotbalului din România. Cu acest prilej am sperat să facem un fel de retragere neoficială a fostelor glorii ale Reșiței. Mulți dintre acesti foști jucători nu au făcut performanță doar pentru Reșița, ci și pentru întreg fotbalul românesc. Au jucat la nivel înalt și sperăm ca acest meci să fie un imbold pentru cei tineri, cei din grădina noastră de la CSM Școlar. Unul dintre obiectivele noastre de la Școlar ar putea fi chiar promovarea în liga a II-a, cu toate că va fi destul de dificil. Deocamdată suntem o nou promovată”, a declarat Gheorghe Popa, fostul mare portar al CSM Reșița.