Reactualizat la:

Gafele dor, dar costă scump

Sportul de echipă, faţă de cel individual, care, la un moment dat, au un punct comun, are mai multe avantaje, decât dezavantaje. Fiindcă forma mai slabă a unui jucător, sau mai mulţi, poate fi suplinită, inclusiv cu şansă, de ceilalţi echipieri.

Rectifica

Mai vine schimbarea inspirată sau neinspirată a antrenorului… Sâmbătă, 30 septembrie a.c., trei oameni au spulberat, la prima vedere, speranţele colegilor lor. Şi, în paranteză fie spus, poate şi pentru că am fost printre aceea care am înţeles că fotbalul nu iartă, mi-am permis să-i sugerez lui Alexandru Pelici ca atunci când va sta de vorbă cu Stoianov, Tânc şi mai ales cu Lazarovici, să-şi aducă aminte ce înseamnă obstacolele care sunt făcute pentru a ne întări, pentru a le depăşi, pentru a deveni mai puternici.
La individual este cu totul altceva. Dacă sportivul învinge, cucereşte laurii, dacă pierde, are, cel puţin, conştiinţa că a pierdut pe… mâna lui. Ştie unde a greşit şi, dacă este profesionist, încearcă să elimine, pe cât posibil erorile din timpul jocului.

Cu alte cuvinte, comentariul meu asupra jocului de sâmbătă, 30 septembrie a.c., în care studenţii clujeni au depăşit…practica de care vorbeam în avancronică,
se opreşte aici. Cu o elegantă concluzie necesară, într-un anumit context. Nu am încercat să fac o pledoarie pentru antrenori, jucători sau conducători. Faţă de care, atunci când am considerat oportun, am avut, faţă de toţi, atitudini pertinente, cu caracter alarmant. Nu pentru că nu ar fi meritat să fie „sancţionaţi“ pentru unele evoluţii penibile ale jucătorilor, sau pentru unele decizii pripite, uneori, ale oficialilor, în detrimentul unei strategii pe termen lung, modernă. Ci pentru că i-am crezut pe toţi nişte oameni de bună credinţă, care încearcă să desluşească, să descopere căile nescrise ale fotbalului actual. Şi, încă mai sper că majoritatea dintre ei pun suflet în ceea ce fac.
În ediţia de mâine, un interviu, în exclusivitate, cu prof. Mircea Roşu, un om de sport reşiţean, stabilit de peste 25 de ani în Franţa, dar care a rămas cu sufletul în Valea Domanului.

 

Marius Moraru



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
CSM Reșița va întâlni U Cluj în prima etapă
REȘIȚA - Astăzi, de la ora 12:00, la Casa Fotbalului, în sala „Nicolae Dobrin”, FRF a organizat tragerea la [...] mai multe »
Reșița găzduiește Campionatul Național de lupte
REȘIȚA - În perioada 18-21 iulie 2019, Reșița găzduiește Campionatul Național de lupte libere, greco-romane și [...] mai multe »
Consiliul Județean dă bani pentru fotbal și handbal
REȘIȚA - Consilierii județeni din Caraș-Severin au fost de acord în unanimitate cu proiectul de hotărâre iniţiat [...] mai multe »
Două transferuri făcute într-o zi de CSM Reșița
REȘIȚA - Oficialii clubului din Valea Domanului i-au mai adus încă doi jucători lui Leontin Doană. Este vorba [...] mai multe »
Handbaliștii au început pregătirea cu jucători noi
REȘIȚA - Echipa de handbal CSM Reșița s-a reunit luni, 15 iulie, în Valea Domanului, iar încă de la primul [...] mai multe »
Doi reșițeni la VTM Timiș-Nădrag 2019
REȘIȚA - George Șchiopulescu și Darius Vîlsan sunt cei doi piloți reșițeni care au participat la Cupa României [...] mai multe »
CSM Reșița, victorie împotriva Craiovei de Liga a III-a
REȘIȚA - Echipa antrenată de Leontin Doană a câștigat primul joc amical din această vară. CSM Reșița s-a impus [...] mai multe »
Alex Matei, nr. 4 mondial
CARANSEBEȘ - Rezultatele excelente obținute de caransebeșeanul de 16 ani la competițiile din acest an l-au propulsat [...] mai multe »
Avram Rădoi, locul V la Campionatul European de powerlifting
CARAȘ-SEVERIN - Municipiul Sibiu a găzduit zilele trecute Campionatul European de powerlifting – masters, la care au [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou