REŞIŢA – Fosta campioană olimpică, mondială şi europeană, acum vicepreşedinte al Federaţiei Române de Atletism, s-a aflat, recent, în municipiul Reşiţa.
JURNAL DE CARAŞ-SEVERIN: Doamnă prof. Gabriela Szabo, aţi revenit la Reşiţa pentru a participa la două manifestări sportive de referinţă, deşi aveţi un program încărcat.
GABRIELA SZABO: Vreau să vă spun că, atunci când sunt invitată, fac tot posibilul să onorez amabilitatea gazdelor, a organizatorilor, chiar dacă m-am întors, cu puţin timp în urmă, de la Sofia, unde am participat la o reuniune europeană. Deci am venit special pentru aceste evenimente. Este o obligaţie profesională. Dar, dincolo de această obligaţie, vă asigur că am revenit cu mare plăcere, fiindcă de fiecare dată m-am simţit foarte bine în mijlocul unor oameni pasionaţi de sport. Când am fost ultima dată, era frig, ploua, şi oraşul mi s-a părut trist. Acum pot să spun, cu toată sinceritatea, că m-am îndrăgostit de Reşiţa.
JCS: V-aţi fi aşteptat la o asemenea participare, la „Crosul Europei 2012“?
G.S.: Eu aveam încredere în capacitatea de mobilizare a organizatorilor, însă, recunosc, de această dată s-a atins un nou record. M-a surprins în mod plăcut şi prezenţa la start a componenţilor echipei masculine de handbal a CS Caraş-Severin, o formaţie emblematică pentru judeţul dumneavoastră şi pentru România. Mi-a făcut mare plăcere să i-au şi eu startul alături de participanţi. Chiar dacă am avut un program foarte încărcat, nu am ezitat în nici un moment. Nu a fost uşor, dar nici nu pot să spun că a fost greu, pentru că pasiunea depăşeşte orice obstacol.
JCS: În plus, aţi dat dovadă şi de o răbdare apreciabilă, împărţind cu amabilitate sute de autografe.
G.S.: Când te întâlneşti cu iubitori ai sportului, care doresc să rămână cu o amintire, nu poţi să-i refuzi. Mă aşteaptam să fiu solicitată în acest sens, nu la o asemenea amploare, dar nu puteam să-i refuz. Din centru, am continuat în Sala Polivalentă, după Gala Sportului Cărăşean“. Aţi văzut, am fost oprită şi pe stradă, fiind rugată să mă fotografiez cu mulţi reşiţeni. Chiar m-am bucurat, am avut o satisfacţie deosebită că nu am fost uitată. Pentru că, din păcate, mai sunt şi situaţii când, după retragerea din activitate, lumea te mai şi uită.
JCS: Festivitatea de premiere a celor mai buni sportivi ai judeţului Caraş-Severin a fost al doilea eveniment la care aţi participat.
G.S.: A fost o nouă reuşită, iar organizatorii merită toate felicitările. Este de apreciat faptul că ştiţi să vă respectaţi valorile sportive. Şi, din fericire, în condiţiile actuale, dispuneţi de sportivi valoroşi, de talie internaţională, care doresc să facă performanţă. De aceea, consider că trebuie susţinuţi, pentru că efortul lor este deosebit.
JCS: Ce şanse acordaţi delegaţiei României la Jocurile Olimpice Londra 2012?
G.S.: Toţi cei care participă au o şansă. Deci, trebuie să fim optimişti, şi la final să tragem linie, să vedem câte medalii am câştigat. Mie nu-mi place să pun pariu pe sportivii noştri. Şi să spun din start că luăm cinci, zece sau 20 de medalii. Ei să fie sănătoşi. Mai este o bună perioadă de pregătire, interval de timp în care se mai pot perfecţiona. Iar dacă norocul le surâde, fiindcă după atâta muncă este nevoie şi de puţin noroc, de care orice om are nevoie în viaţă, pot ajunge la cel mai înalt nivel. Pentru că, până la urmă performanţele sunt ale lor, pentru ei, şi apoi pentru cei din jurul lor, pentru România. Sigur, pentru foarte mulţi această Olimpiadă este o experienţă, în perspectiva următoarei ediţii a Jocurilor Olimpice din 2016.
JCS: Când reveniţi la Reşiţa?
G.S.: Oricând, dacă voi fi invitată.
Marius Moraru