REŞIŢA – La nivel naţional a demarat, în 15 noiembrie, acţiunea Poliţiei numită „Pomul de iarnă”. În judeţ, poliţiştii au organizat 173 de acţiuni şi controale pe această temă, din care 41 în fondul forestier, patru în târguri şi pieţe şi 128 pe drumurile publice şi forestiere.
„Ca urmare, au fost constatate 24 de infracţiuni, din care 21 la regimul silvic, şi au fost aplicate 118 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 87.000 de lei. Valoarea este mare, deoarece, potrivit legii, amenzile ajung până la 5.000 de lei”, a precizat marţi, într-o conferinţă de presă, comisarul şef Sabin Popescu, şeful Compartimentului Delicte Silvice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Caraş-Severin.
Au fost confiscaţi 88 de metri cubi de material lemnos şi 69 de brazi. Infracţionalitatea pe acest segment a crescut faţă de anii trecuţi ca număr de contravenţii, urmând să crească şi ca număr de brazi confiscaţi, odată cu declanșarea controalelor în pieţe.
„Hoţii urmăresc filtrele organizate de către noi, iar legat de furtul de brazi, cred că niciodată nu vom elimina acest fenomen, indiferent de forţele de poliţie ce acţionează. Sunt peste 400.000 de hectare de suprafeţe împădurite şi nu putem acoperi tot. Nu sunt mulţi brazi tăiaţi ilicit, dar sancţiunile sunt drastice”, a mai amintit comisarul şef Sabin Popescu.
Flavius Rotariu