Reactualizat la:

Furt calificat, impartit la doi

Furt calificat, impartit la doi
CARANSEBEŞ – La zece zile după ce doi tineri au comis un furt, aceştia au fost reţinuţi de oamenii legii.

Poliţiştii din municipiu au reuşit identificarea şi reţinerea a doi tineri suspectaţi de comiterea unui furt în noaptea de 17/18 septembrie. Alin P., de 24 de ani, şi Mihai M., de 20 de ani, sunt suspectaţi că în cursul nopţii au sustras dintr-o locuinţă de pe str. Gl. Moise Groza un laptop, o unitate centrală de calculator, un monitor LCD, o cameră de filmat, un GPS, trei genţi, un parfum, cabluri, o verighetă şi suma de 100 de lei, prejudiciul fiind de aproximativ 3.000 de lei.

„Chiar dacă tinerii au valorificat bunurile, poliţiştii au reuşit recuperarea prejudiciului în proporţie de aproximativ 85%. Celor doi li s-a întocmit un dosar penal pentru furt calificat“, a precizat agentul Ancuţa Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin. Tânărul de 24 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore, şi ieri a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeş cu propunere de arestare preventivă. Potrivit poliţiştilor, cel în cauză este cunoscut cu antecedente penale.

Flavius Rotariu

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Popa şi Marşalik cer partidelor de dreapta să sprijine PNL
CARAŞ-SEVERIN - Liderii PNL, Nelu Popa şi Jaro Marşalik, au susţinut o conferinţă de presă în cadrul căreia au [...] mai multe »
13 bocşeni distribuiau droguri! Chiar și la elevi!
BOCŞA - Joi, 14 noiembrie, polițiști de combatere a criminalitații organizate din Caraș-Severin, cu sprijinul celor [...] mai multe »
Incendiu izbucnit în Reşiţa de la o conductă de gaz
REŞIŢA - Astăzi, în jurul orei 11.30, prin apel la 112, a fost anunţat un incendiu la o conductă de gaz spartă pe [...] mai multe »
Raportul despre 10 august, declasificat de ministrul Vela!
CARAȘ-SEVERIN - Așa cum a promis la instalarea în funcția de ministru al Afacerilor Interne, Marcel Vela a [...] mai multe »
Praf în ochi pentru mâna care încă îţi dă să mănânci!
REŞIŢA - În condiţiile în care piaţa metalurgică traversează o perioadă de criză fără precedent pe plan [...] mai multe »
Directorul Ambulanței, reținut pentru 24 de ore!
REȘIȚA - Medicul Adrian Truică află astăzi dacă va mai sta în arest sau va pleca acasă! Șeful Ambulanței [...] mai multe »
Ambulanţele Primăriei nu sunt gratis
REŞIŢA - Printr-o decizie a Primăriei Reşiţa, s-au stabilit tarifele de închiriere pentru cele două ambulanţe [...] mai multe »
Trebuie să te hotărăşti pe ce adresă vrei să votezi permanent
REŞIŢA - Cetăţeanul supărat că nu a putut să voteze în Lunca Pomostului, unde s-a mutat, fiindcă figura pe [...] mai multe »
Şantaj la Ambulanţa cărăşeană! Directorul şi patru angajaţi au făcut un calvar viaţa unei femei!
CARANSEBEȘ - Fostul consilier local PSD, caransebeșeanul Adrian Truică, actualul director al Ambulanței [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou