Reactualizat la:

Funicularul, in drumul spre exploatarea turistica

Funicularul, in drumul spre exploatarea turistica
Scris de Antoniu Mocanu - REŞIŢA – Potrivit municipalităţii, obiectivul va trece printr-o evaluare şi ar putea fi cumpărat, iar mai apoi prins într-un concurs de proiecte de arhitectură, pe finanţări europene.

 (3 comentarii)

Funicularul, mult dezbătuta emblemă a trecutului industrial al Cetăţii de Foc, ajunge din nou în actualitate, municipalitatea fiind pregătită să ia în mâini frâiele obiectivului.

„Vorbim de 150.000 de dolari, preţul la care a fost achiziţionat. Dincolo de această cifră, am comandat o evaluare a lui. În cazul în care evaluarea este egală sau mai mare decât ceea ce dorim noi să plătim pentru el – adică suma la care a fost achiziţionat –, îl luăm, îl introducem într-un concurs cu Ordinul Arhitecţilor din România pentru optimizarea lui şi exploatarea din punct de vedere turistic. Aici nu contează cât costă neapărat şi cât punem. Banii nu trebuie să-i aducem noi sau să-i luăm din credite bancare, pentru că în cazul funicularului există fonduri europene care pot fi cu siguranţă accesate. Între unu, două, trei milioane de euro, chiar şi pe deja faimoasa Europa 20-20, EIA – European Inovative Action 2020 se numeşte. Şi în speranţa că am putea atrage resurse de acolo, am putea face concurs cu OAR-ul“, a precizat primarul Ioan Popa.

Rectifica



Comentarii 3

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
In premiera, un calendar profesionist al judetului
REŞIŢA - După ce a bătut ţara în lung şi în lat, artistul fotograf Nicolae Riglea a ajuns şi în Caraş-Severin [...] mai multe »
Popa vrea sa salveze Casa de Cultura
REŞIŢA - Potrivit edilului, tocmai datoriile, care i-au adus falimentul, i-ar putea aduce acum salvarea, existând [...] mai multe »
5,6 kilometri de strazi asfaltate, in cel mult 18 luni
ZORLENŢU MARE - Toate acestea se vor întâmpla în Zorlenţu Mare şi în satul aparţinător comunei, Zorlencior, [...] mai multe »
Umezeala, bat-o vina!
CARANSEBEȘ - După ce în mediul online au apărut imagini cu o cale de acces din subsolul Spitalului Municipal de [...] mai multe »
A venit grosul dozelor de vaccin antigripal
REȘIȚA - Direcția de Sănătate Publică a județului Caraș-Severin anunţă că au sosit vaccinurile antigripale de [...] mai multe »
Paradox in batalia pentru parcari
REŞIŢA - Realitatea de pe străzile municipiului Reşiţa arată nu doar că nu avem parcări suficiente. Există zone [...] mai multe »
Localnicii din Ocna de Fier au unde lucra, dar nu vor
OCNA DE FIER - În comună nu curge lapte şi miere, dar nici rău nu este, după ce în 2016 aici s-a deschis prima [...] mai multe »
Caransebesul vrea trei milioane de euro pentru un iluminat public modern
CARANSEBEȘ - Aproape trei milioane de euro din fonduri europene încearcă să obțină municipalitatea din Caransebeș [...] mai multe »
Multiplex Dacia a sarit din schema
REŞIŢA - Iniţiativa municipalităţii de a moderniza vechiul cinematograf, de a-i adăuga două noi săli mai mici [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou