Reactualizat la:

Fugă de la locul poluării

Fugă de la locul poluării
REŞIŢA – Apa, aerul, solul şi subsolul din judeţ, sunt afectate de poluare. Rapoartele întocmite de Agenţia pentru Protecţia Mediului ne reamintesc lunar că acest fenomen trebuie stopat şi că trebuie luate măsuri. Dar tot degeaba.

 (5 comentarii)

Rectifica

Şi, de parcă sursele „obişnuite“ de poluare nu ar fi suficiente, din când în când, sau mai bine spus constant, la nivelul judeţului au loc şi poluări accidentale.

În primele patru luni, în Caraş-Severin au fost înregistrate nici mai mult nici mai puţin de cinci astfel de incidente. Primul a avut loc în luna februarie când Fluviul Dunărea a fost poluat cu ape de santină. Lungimea undei de poluare a fost de circa trei kilometri, iar lăţimea de 300 de metri.

Chiar dacă au fost efectuate cercetări, nu a putut fi stabilită. Apa, aerul, solul şi subsolul din judeţ, sunt afectate de poluare. Rapoartele întocmite de Agenţia pentru Protecţia Mediului ne reamintesc lunar că acest fenomen trebuie stopat şi că trebuie luate măsuri. Dar tot degeaba. Şi, de parcă sursele „obişnuite“ de poluare nu ar fi suficiente, din când în când, sau mai bine spus constant, la nivelul judeţului au loc şi poluări accidentale. Un alt incident cu autor necunoscut a avut loc, tot pe Dunăre, în luna aprilie, când fluviul a fost poluat cu produse petroliere.

Şi, tot în luna aprilie au avut loc alte trei poluări, de data aceasta, sursa fiind identificată: cele trei poluări atmosferice din zilele de 13 aprilie, 22-23 şi 27-28 aprilie cu pulberi în suspensie au avut ca sursă iazul de decantare al SC Moldomin SA Moldova Nouă. „Ca urmare a programului special de monitorizare s-au constatat depăşiri ale Concentratiei Maxime Admise de 3 până la 32 de ori. În urma constatării efectuată la faţa locului,  apreciem că norul de praf s-a deplasat deasupra localităţii Moldova Veche aflată în vecinătatea iazului de decantare si parţial deasupra fluviului Dunărea“.

Doina Rolea
doina.rolea@informmedia.ro



Comentarii 5

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Nimeni nu ti-e dator cu ceva…
REȘIȚA - ...iar dacă poţi accepta asta, dezamăgirile din viaţă vor fi minime. Poate multe, dar mai mici şi uşor [...] mai multe »
Parcul Siderurgistului, la ceasul modernizarii
REȘIȚA - Aşa cum stabilea Consiliul Local Reşiţa într-o şedinţă de la finele lunii mai, Parcul Copilului (fost [...] mai multe »
Niciun constructor interesat de dispensarul din Sasca Montana
SASCA MONTANĂ - La „prima strigare“, nici o firmă nu şi-a depus oferta pentru reabilitarea şi modernizarea [...] mai multe »
De luna aceasta, Berzovia intra in santier
BERZOVIA - Se vor efectua lucrări de modernizare în toate cele trei localităţi: Berzovia, Gherteniş şi Fizeş. [...] mai multe »
Salvamontistii si elicopterul SMURD, misiune de salvare in Muntii Godeanu
MUNȚII GODEANU - Salvamontiștii de pe Muntele Mic au chemat elicopterul SMURD, după ce un bărbat a suferit mai multe [...] mai multe »
Noi fete pentru caminele din Carasova
CARAŞOVA - După ce a suferit reparaţii şi modernizări, căminul cultural din Iabalcea, sat aparţinător comunei [...] mai multe »
Atentie, soferi! Se circula greu pe DN 6, intre Caransebes si Cornea!
CARAȘ-SEVERIN - Trebuie să vă înarmați cu multă răbdare dacă aveți programat să circulați pe DN 6 în [...] mai multe »
Salvat din apele Dunarii de politistii de frontiera
BERZASCA - Un localnic a fost salvat și adus în siguranță la malul Dunării de către poliţiştii de frontieră [...] mai multe »
Statiunea de pe Cerna hulita, dar si solicitata
BĂILE HERCULANE - Asta datorită bazelor de tratament luate vara cu asalt de turiştii din întreaga ţară, dar şi de [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou