Reactualizat la:

Frunzaverde si Stepanescu si-au dat mana pentru blocurile explodate

Frunzaverde si Stepanescu si-au dat mana pentru blocurile explodate
REŞIŢA – Săptămâna aceasta, aleşii judeţului vor da girul constituirii fondului de rezervă pentru rezolvarea problemelor de acest gen.

Rectifica

În ultimele zile, administraţia locală şi cea judeţeană şi-au dat mâna pentru constituirea unui fond de rezervă care să fie folosit în situaţii de necesitate, sub imboldul necazurilor prin care au trecut reşiţenii locatari ai celor două blocuri explodate de pe Aleea Gugu şi Vlădeasa. Însă constituirea acestui fond a trecut deja de stadiul promisiunilor.

„Din discuţia cu domnul preşedinte al Consiliului Judeţean, am picat de comun acord, am făcut o adresă către dânşii să susţină dintr-un fond de rezervă creat la nivelul CJ intervenţiile în caz de necesitate sau pentru prevenirea unor astfel de cazuri. Cred că este nevoie de crearea unui asemenea fond şi am mai avut discuţii acum câteva luni. Deocamdată, acest fond n-a existat dar va fi creat şi mă bucur că, în conformitate cu solicitarea noastră, am primit asigurări atât din partea domnului preşedinte, cât şi din partea unora dintre consilierii judeţeni – am discutat cu domnul Spânu şi cu domnul Ştefănescu –, vor susţine cu toţii acordarea unei sume de cel puţin 300.000 de lei pentru fiecare dintre cele două blocuri. Menţionez faptul că cei de pe Vlădeasa au primit ajutoare de la toate instituţiile şi mass-media din oraş, precum şi de la cei pe la care au mai apelat, dar cei de pe Aleea Gugu, care sunt văduviţi de aceste sume, au primit mai puţin. Împreună cu domnul prefect, am făcut intervenţii la nivel de Guvern, la Direcţia de Asistenţă Socială, pentru a beneficia de acele ajutoare, unele venite prin direcţie, celelalte venite prin Consiliul Judeţean, din acest fond de rezervă”.

Trebuie spus că pe ordinea de zi a şedinţei CJ de joi, 27 februarie, figurează constituirea unui fond de rezervă bugetară la nivelul forului judeţean.

Antoniu Mocanu



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
A venit grosul dozelor de vaccin antigripal
REȘIȚA - Direcția de Sănătate Publică a județului Caraș-Severin anunţă că au sosit vaccinurile antigripale de [...] mai multe »
Paradox in batalia pentru parcari
REŞIŢA - Realitatea de pe străzile municipiului Reşiţa arată nu doar că nu avem parcări suficiente. Există zone [...] mai multe »
Localnicii din Ocna de Fier au unde lucra, dar nu vor
OCNA DE FIER - În comună nu curge lapte şi miere, dar nici rău nu este, după ce în 2016 aici s-a deschis prima [...] mai multe »
Caransebesul vrea trei milioane de euro pentru un iluminat public modern
CARANSEBEȘ - Aproape trei milioane de euro din fonduri europene încearcă să obțină municipalitatea din Caransebeș [...] mai multe »
Multiplex Dacia a sarit din schema
REŞIŢA - Iniţiativa municipalităţii de a moderniza vechiul cinematograf, de a-i adăuga două noi săli mai mici [...] mai multe »
Si copiii vor avea un festival de teatru al lor
REŞIŢA - Acesta se va desfăşura timp de cinci zile în mai multe localităţi din judeţ, la eveniment fiind [...] mai multe »
Il faci pe dracu, ca n-ai cu cine!
BOLVAŞNIŢA - Spune supărat primarul comunei Bolvaşniţa, referindu-se la proasta comunicare existentă între [...] mai multe »
De Ruga, Jupa va avea camin cultural ca nou
CARANSEBEȘ - Lucrările demarate de municipalitatea din Caransebeș sunt aproape gata, iar prima petrecere în căminul [...] mai multe »
Autostrada Albastra, legata de A6 prin Valea Almăjului
CARAŞ-SEVERIN - Este vorba de un proiect de viitor, ce-i drept unul de anvergură, despre care a vorbit deschis [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou