REŞIŢA – Un număr de 38 de primari democrat-liberali din Caraş-Severin au ales să plece alături de Sorin Frunzăverde în PNL. Numai patru edili au rămas cu Emil Boc.
Vineri, 30 martie, a avut loc întâlnirea dintre primarii PD-L de pe raza judeţului cu preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde.
„Din cei 42 de edili ai PD-L, 38 au confirmat că vor candida din partea USL. Un primar în funcţie urmează să se hotărască până luni (2 aprilie – n.r.) şi probabil că trei edili în funcţie vor candida din partea altei grupări politice. Este opţiunea acestora. Am mai declarat că nu voi face niciun fel de presiuni pentru a atrage primarii, dar mă aşteptam ca un număr covârşitor de mare dintre cei ai PD-L să mă urmeze în demersul meu politic. Nu e o noutate pentru nimeni acest lucru. Nu am hotărât încă modul în care cele trei grupări vor fi reprezentate în Consiliul Judeţean, dar din acest moment discutăm doar de două astfel de grupări – PNL şi PSD. Pe primarii care mă urmează i-a convins, probabil, exerciţiul administrativ pe care l-am avut împreună în aceşti ani. Pe de altă parte, faptul că actul guvernamental în această perioadă nu a fost unul, financiar cel puţin, orientat spre susţinerea administraţiei publice locale. Am observat, în acest sens, că fiecare dintre aceste exerciţii bugetare a fost foarte centralizat. Cu alte cuvinte, resursa financiară bugetară a fost alocată covârşitor ministerelor, agenţiilor, în principal administraţiei publice centrale“, a declarat Sorin Frunzăverde.
„Alocarea fondurilor a fost o temă de discuţie de-a lungul timpului în Biroul Permanent Naţional, cu precădere. Eu susţin bugetarea directă a administraţiei publice locale de patru ani de zile. În realitate, administraţiile publice locale, nu numai din Caraş-Severin, ci în marea majoritate a judeţelor din România au fost subfinanţate. În ceea ce priveşte demersul politic, nu mai este nici o cale de întroarcere, de mai multă vreme. Eu nu am fost de acord cu anumite hotărâri ale conducerii partidului din 2006, când m-am opus de ruperea Alianţei DA, în 2007 când m-am opus schimbării numelui partidului în PD-L. Or, cred că sunt suficiente asemenea luări de poziţie ca acum să-mi permit să vorbesc în acest fel, aici, la Reşiţa. Şi din acest motiv un număr atât de mare de primari mă urmează în demersul meu politic“, a mai amintit Frunzăverde în urma şedinţei de vineri.
În aceeaşi zi, Ion Mocioalcă, preşedintele Partidului Social-Democrat Caraş-Severin, a amintit, într-o conferinţă de presă, că „Frunzăverde a fost unul din stâlpii PD-L. Dar nu pot să nu-mi ascund bucuria că, în judeţul Caraş-Severin, PD-L se prăbuşeşte. Vedeţi că, din 42 de primari ai PD-L, 38 pleacă la USL, o să vedem cum, şi în situaţia asta eu cred că începe un proces puternic de destructurare a PD-L-ului în ţară. Cu senatorul Iosif Secăşan în USL s-a terminat cu majoritatea în Senat a puterii – un motiv bine întemeiat ca să revenim în Parlament. Cred că o serie de parlamentari vor face acest pas şi deja ne gândim la o majoritate“, a conchis Mocioalcă.
Flavius Rotariu