REŞIŢA – Luna trecută, mai puţini oameni de afaceri cărăşeni au decis să-şi deschidă firme.
În condiţiile în care, pe perioada verii, numărul de noi înmatriculări la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin depăşea 150 de firme, odată cu venirea toamnei, respectivele operaţiuni s-au redus la jumătate. Astfel, luna septembrie a adus în economia judeţului doar 76 de firme, majoritatea societăţi cu răspundere limitată (46), potrivit formei juridice alese de agenţii economici.
Din numărul total, 19 cărăşeni au devenit luna trecută persoane fizice autorizate (PFA) şi 11 s-au organizat ca întreprinderi individuale. Chiar şi participarea de capital străin la economia judeţului s-a redus, în condiţiile în care, vara, numărul de investitori străini se ridica la 14. În luna septembrie a.c., şase cetăţeni străini au decis să-şi încerce norocul pe piaţa cărăşeană, după provenienţa capitalului – trei din Italia, şi câte unul din Germania, Austria şi Olanda.
Potrivit experienţei din anii trecuţi, trendul descendent se va păstra până în luna decembrie când va creşte numărul afaceriştilor care doresc „să îngraşe porcul” înainte de 2014.