Reactualizat la:

Fotbalul iese de la vestiare în martie

Fotbalul iese de la vestiare în martie
Scris de Sorin Rogoz - CARANSEBEȘ – Echipa Viitorul Caransebeş, care s-a confruntat cu câteva probleme în pauza competiţională, fiind pusă sub semnul întrebării participarea ei la returul Campionatului Ligii a IV-a, a susţinut luni primul antrenament. Antrenorul Ion Bica ne-a informat că la reunirea lotului a participat şi primarul Felix Borcean, care a discutat cu jucătorii, cel de al doilea antrenament urmând să aibă loc vineri.

De asemenea, a mai spus tehnicianul gugulan, pentru acest sfârşit de săptămână se încearcă organizarea unui meci amical. Până la reluarea campionatului, prima competiţie care se va desfăşura e Cupa României, turul III urmând să se dispute în zilele de 2-3 martie, turul IV se va juca pe 10 aprilie, semifinalele în 15 mai, iar finala va fi pe 5 iunie. În turul III vor fi opt partide în care vor intra echipele din Liga a IV-a, mai puțin Şoimii Oțelu Roșu, formaţie care a avut un tur preliminar, fiind eliminată de Glimboca.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
CS Universitatea Reșița, aur la Campionatul Național
REȘIȚA. Sportivele Andreea Șuhai, Larisa Ferenţ, Alexandra Boca şi Daria Grigoroiu, pregătite de antrenorii [...] mai multe »
Fortuna n-a fost de partea Lupacului
LUPAC - În prima manșă a barajului de promovare în Liga a 3-a, Voința Lupac-Fortuna Becicherecu Mic 0-2 (0-1). mai multe »
Reșițenii se pregătesc de Campionatul Mondial
REȘIȚA - Delegația Federației Române de Karate WUKF se va deplasa în aceste zile la Bratislava (Slovacia), în [...] mai multe »
Cătălin Bagherea a încheiat stagiul de la CFR Cluj
REȘIȚA - Cătălin Bagherea (16 ani) a încheiat pregătirea făcută alături de la CFR Cluj, iar acum s-a întors la [...] mai multe »
55 de medalii de aur la Campionatul Național pentru Reșița 07
REȘIȚA - Aproximativ 100 de seniori ai înotului românesc au venit la Reșița, ca să cucerească medaliile puse în [...] mai multe »
Voința Lupac a cucerit cupa și campionatul
CARAȘ-SEVERIN - La doar câteva zile după ce a câștigat Cupa României Caraș-Severin, Voința Lupac a reușit să [...] mai multe »
Ezerişul şi Anina, ultimul examen înainte de vacanţă
REȘIȚA - Progresul Ezeriş – CSO Anina 9-2 (5-1), în etapa cu numărul 26, ultima a campionatului Ligii a IV-a, pe [...] mai multe »
Două turnee finale au trecut, a mai rămas unul
REȘIȚA - Profesoara Lucia Moruț a participat deja cu fetele pe care le antrenează la două turnee finale (junioare [...] mai multe »
Concurs de Functional Fitness Bodyweight la Reșița
REȘIȚA - La Reşiţa, la Complexul Sportiv Superfit s-a desfăşurat concursul „Western Carphatians Functional [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou