Reactualizat la:

Fotbalistii gugulani au jucat dupa o metoda italiana

Fotbalistii gugulani au jucat dupa o metoda italiana
Scris de Cosmin Vlad - REŞIŢA – Metalul Reşiţa – FC Caransebeş 1913 0-2 (0-1), în etapa a V-a a Ligii a II-a de fotbal.

 (3 comentarii)

Rectifica

Gazdele au început mult mai bine, şi-au masat adversarii în propria jumătate, iar în minutul 7 s-a şi înregistrat prima ocazie de gol, atunci când Szabo a pătruns pe partea stângă, a trecut de Stelicano şi a şutat de la 14 metri, iar Pascal a dat semnalul că e în zi mare şi a respins cu un reflex de excepţie. În minutul 20, goal-keeper-ul caransebeşean a mai avut o intervenţie salutară, scoţând de sub transversală lovitura de cap a lui Szabo, din 12 metri, care a reluat excelent centrarea venită de pe dreapta, de la Chiţu. Pe fondul dominării aproape totale a reşiţenilor, caransebeşenii au reuşit să deschidă scorul în minutul 32, când Buşu a executat înalt o lovitură liberă de la 35 de metri, apărarea Reşiţei a respins, însă doar până la Lupu, care a reluat cu capul, din plonjon, la colţul scurt, făcând inutil plonjonul lui Zimmermann.

Şirul ocaziilor formaţiei gazdă a continuat cu ratarea luiSkraparas, din minutul 39, când acesta a preluat pe piept, în careu, o centrare de pe partea stângă, a pivotat la 8 metri, însă şutul său a lovit bara transversală.

Prima ocazie a reprizei a doua şi-au trecut-o în cont gugulanii, care au ieşit total schimbaţi, ca atitudine, de la vestiare, în chiar minutul 46 C. Stoica trimiţând o ghiulea de la 30 de metri, însă Zimmermann a reuşit să respingă de lângă bară. Minute bune, caransebeşenii au controlat jocul, fiind de multe ori cu fundaşii la centrul terenului. Golul cu numărul doi al oaspeţilor a venit imediat după introducerea în teren a lui Dragoş Săulescu, „arma secretă” a lui Giovanni Pisano, care, în minutul 77, a scăpat singur spre poarta reşiţeană, l-a driblat pe Zimmermann, ieşit să-l blocheze, a intrat în unghi, de unde a pasat în faţa porţii, iar Dumitru, singur cu toată poarta în faţă,a pus latul la patru metri, trimiţând balonul sub bară.

În minutul 79Reşiţa putea reintra în joc, după o fază în care Stelitano l-a faultat în careu pe Szabo, „centralul” Robert Avram a dictat penalty, însă Puşcaş a executat slab, pe centrul porţii, astfel că Pascal s-a culcat pur şi simplu pe minge.

Metalul Reşiţa: Zimmermann, Feher, C. Robert, Bloju, Liuba, Jamali Modjier (min. 62, Guehi Keaton), Puşcaş, Ponoran, Chiţu, Szabo, Skraparas; rezerve: Burtea, Săndescu, Muselin, Haiojiat, Krkelic. Antrenor, Eugen Trică.

FC Caransebeş 1913:Pascal, Telecian, Buşu, Lupu (74, Săulescu), Cârstoiu, Bogdanovici, Livan, Roman (65, Suru), Dumitru, Stelitano, Stoica (82, F. Pisano); rezerve: Birăescu, La Vecchia, Curelea, Stoichiţoiu. Antrenor, Giovanni Pisano.



Comentarii 3

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Podium surpriza la atletism
REȘIȚA - Rebeca Imbri este vicecampioană națională la aruncarea greutății. mai multe »
Daniela Bereanu, o speranta a tenisului romanesc
REȘIȚA – Joi, 22 iunie, împlinește 12 ani. O vârstă la care Daniela Bianca Bereanu este deja un nume cunoscut [...] mai multe »
Flavius Fedor: Fotbalul din Anglia este foarte dur
REȘIȚA - Flavius Fedor, sportiv legitimat la echipa de futsal Muncitorul Reșița, este printre puținii reșițeni [...] mai multe »
Modernizari la stadionul din Valea Domanului
REȘIȚA - Baza sportivă a fost cosmetizată în câteva luni. mai multe »
Laura Rus, o sportiva cu suflet mare
CARAȘ-SEVERIN - Nu este pentru prima oară când talentata fotbalistă Laura Rus, originară din Bocșa, face gesturi [...] mai multe »
Caraseanul Marius Milu, o noua experienta europeana
CARAȘ-SEVERIN -  Deși în județul Caraș-Severin nu mai există niciun club sportiv cu secție activă de [...] mai multe »
Alexandru Borcean, vicecampion national la judo
CARAȘ-SEVERIN – Sportivul de la C.S. Energetica a urcat pe treapta a doua a podiumului de premiere la Campionatul [...] mai multe »
Au urcat pe podiumul national
REȘIȚA - Școala Gimnazială Nr. 2, medaliată cu bronz la etapa finală a ONSS la minihandbal mixt. mai multe »
Valea Almajului, animata de fotbal
BOZOVICI - Zece echipe de copii, din Caraș-Severin și Timiș, au luat parte Cupa Iosif Rotariu. mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou