Reactualizat la:

Fotbal, la ciclul primar

Fotbal, la ciclul primar
REŞIŢA – La etapa municipală de fotbal a O.N.S.Ş., ciclul primar, au participat 12 echipe.

În această săptămână, în sala de sport a Liceului de Artă „Sabin Păutza“, s-a desfăşurat faza municipală de fotbal în sală pentru ciclul primar din cadrul Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar. Cele 12 echipe participante au fost împărţite în patru grupe a câte trei formaţii.

Joi au avut loc cele două semifinale şi cele două finale. Micuţii fotbalişti de la „Generală 9“ s-au impus cu 1-0 în faţa Liceului „Mircea Eliade“, în prima semifinală, iar „Generală 12“ a câştigat în faţa „Generalei 7“ cu scorul de 2-1. Astfel în finala mică s-au întâlnit elevii de la „Mircea Eliade“ şi de la Şcoala cu clasele I-VIII Nr.7, partidă încheiată cu scorul de 2-0 în favoarea „Generalei 7“. În finala mare, formaţia de la „Generală 9“ a câştigat în faţa „Generalei 12“ cu scorul de 1-0.

„Pentru faza judeţeană din cadrul O.N.S.Ş. s-au calificat astfel primele trei clasate, care au primit din partea organizatorilor câte o diplomă. Competiţia este cuprinsă în calendarul M.E.C.T. şi s-a desfăşurat cu sprijinul I.S.J. Caraş-Severin“, după cum ne-a declarat Vasile Anghel, unul dintre organizatori.

Camelia Giuca

camelia.giuca@informmedia.ro

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Noi transferuri la CSM Scolar, dar si rezilieri
REȘIȚA - CSM Școlar Reșița l-a transferat pe Valentin Bărbulescu, căpitanul echipei Juventus București. [...] mai multe »
Muncitorul isi reia pregatirea
REȘIȚA - Echipa de futsal Muncitorul Reșița își va relua luni, 22 ianuarie, de la ora 17, pregătirea în vederea [...] mai multe »
Luptatorii resiteni, primele teste in 2018
REȘIȚA - Luptătorii din municipiul de pe Bârzava au participat sâmbătă, 20 ianuarie, la prima competiție pe anul [...] mai multe »
CSM Scolar Resita joaca handbal
REȘIȚA - Sub genericul „Jucăm handbal”, sâmbătă, 20 ianuarie a fost marcată Ziua Handbalului Reșițean, o [...] mai multe »
Viitorul 1913 se reuneste luni
CARANSEBEȘ - Reunirea lotului echipei Viitorul 1913 Caransebeş va avea loc luni, 22 ianuarie, la ora 15.30, pe [...] mai multe »
CSM Scolar isi face echipa pentru promovare
REȘIȚA – Rosso-nerii s-au reunit miercuri dimineață în Valea Domanului. 22 de fotbaliști au răspuns la primul [...] mai multe »
CS Universitatea Resita isi bate propriile recorduri
REȘIȚA - Dacă în 2016 se vorbea despre cel mai bun an din istoria Clubului Sportiv Universitatea Reșița, ca număr [...] mai multe »
CSM Scolar Resita si-a stabilit meciurile amicale
REȘIȚA - Elevii lui Daniel Oprița vor disputa în perioada de pregătire șase jocuri de verificare. Dacă în [...] mai multe »
Robert Lupu, pregatit pentru Euro 2018!
REȘIȚA - Reșițeanul se va afla în premieră în postura de antrenor la un Campionat European de futsal. mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou