Reactualizat la:

Fostul internat din Valeapai va deveni casă parohială

Fostul internat din Valeapai va deveni casă parohială
Scris de Alexandra Gorghiu - VALEAPAI – În această săptămână sătenii s-au pus pe treabă şi i-au dat o mână de ajutor preotului paroh al localităţii, pentru a începe lucrările.

Rectifica

Mai vin şi veşti bune din acest sătuc pitoresc, unde oamenii se deplasează greu din cauza „drumului groazei“, cum au numit drumul care leagă localitatea de comuna Ramna, respectiv DJ 585, sau a podului peste râul Pogonici care riscă să se prăbuşească în orice moment. Încă de luni, mai mulţi tineri şi săteni au început să degajeze bălăriile din curtea fostului internat, împreună cu părintele Ionuţ Valentin Vatra. După ce a fost hirotonit preot, fostul diacon a fost instalat preot paroh în Parohia Valeapai, încă din iunie 2018. Parohia misionară, aparţine de Protopopiatul Reşiţa şi are 96 de familii, respectiv 199 de credincioşi. Biserica din sat are hramul „Adormirea Maicii Domnului“ şi a fost ridicată în anul 1834. La iniţiativa preotului, sătenii s-au mobilizat pentru a concretiza un proiect de reabilitare a fostului internat, acesta urmând să devină casă parohială.

Imaginile în prezent sunt încă dezolante, însă primul pas, dincolo de poartă, a fost făcut, curtea interioară a internatului fiind curăţată de vegetaţie. Cei care doresc să dea o mână de ajutor, întrucât costurile sunt mari, sunt invitaţi să se alăture acestui proiect, sprijinit şi de deputatul Luminiţa Jivan, fie în bani, fie în materiale sau mână de lucru.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Restricţii de circulaţie în zona centrală
REŞIŢA - Municipalitatea reşiţeană atenţionează conducătorii auto vizavi de faptul că vor fi instituite măsuri [...] mai multe »
La Reşiţa, îţi iei bilet de autobuz dintr-o atingere
REŞIŢA. Societatea Transport Urban Reşiţa a finalizat montarea aparatelor care le permit reşiţenilor să-şi ia [...] mai multe »
Lucrări de apărare împotriva inundaţiilor în judeţ
REŞIŢA - Întrunit în şedinţă extraordinară, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat [...] mai multe »
Atenție, șoferi! Trafic oprit pe DN6, după Zăgujeni!
ZĂGUJENI - Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, pe DN 6 Caransebeş – [...] mai multe »
Tinerii Reşiţei au pus umărul la curăţenie
REŞIŢA - O acţiune de ecologizare a intrărilor şi ieşirilor din Reşiţa şi în staţiunea Secu a fost pusă la [...] mai multe »
Crucea „Episcop Elie Miron Cristea” pentru doctorul Singh
CARANSEBEŞ - Directorul medical al spitalului din Caransebeș, Bhupinder Singh, unul din cei mai apreciați medici ai [...] mai multe »
Dorel a comis-o la Caransebeș
CARANSEBEȘ - Bună parte din cartierul Pipirig a rămas în această după amiază fără apă la robinete, după ce [...] mai multe »
Primarul Reşiţei vrea ca tinerii să se înscrie în politică…
CARAŞ-SEVERIN - ...dacă se poate chiar în PNL, în ceea ce înseamnă dreapta! „Cu stânga nu poţi să îţi faci [...] mai multe »
Chisăliţă: Dle Popa, promiteţi fără acoperire!
REŞIŢA - În urma apariţiei articolului „Cum a fost ajutată Reşiţa să piardă“, apărut pe CAON, senatorul [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou