Reactualizat la:

Forul UEFA anunţă că Steaua ar putea fi exclusă din cupele europene

Forul UEFA anunţă că Steaua ar putea fi exclusă din cupele europene
Chiar dacă ”Valiza cu Bani” va fi rejudecată la comisiile FRF, Steaua nu riscă retrogradarea. În schimb, UEFA anunţă că le-ar putea închide roş-albaştrilor porţile Europei dacă FRF va sancţiona clubul din Ghencea!

 (2 comentarii)

Rectifica

Chiar dacă va fi judecată din nou, Steaua nu poate ajunge în Liga a II-a. Deşi noul regulament aprobat în Adunarea Generală a Federaţiei prevede o astfel de sancţiune, clubul din Ghencea va fi judecat pe baza vechilor dispoziţii. O amendă, suspendarea pentru persoana în cauză şi depunctarea echipei cu maximum 9 puncte sunt sancţiunile pe care le riscă steliştii.

UEFA a anunţat însă că nu va rămâne indiferentă la deznodământul cazului. “Dacă FRF va redeschide ancheta şi va lua o hotărâre definitivă împotriva Stelei, clubul ar putea fi chiar exclus din cupele europene”, a declarat purtătorul de cuvânt UEFA, Thomas Giordano.

În Italia echipe celebre, precum Juventus Torino sau AC Milan, nu au scăpat la fel de uşor când au fost implicate în scandaluri de acelaşi gen.

În 1980, AC Milan a fost retrogradată după celebrul scandal Totonero, în care mai mulţi jucători din Serie A şi Serie B au aranjat meciuri cu scopul de a câştiga mari sume de bani la pariuri.

În 2006 a izbucnit scandalul Calciopoli, în care au fost implicate Juventus Torino, AC Milan, Fiorentina, Lazio şi Reggina. În urma probelor prezentate s-a dovedit că preşedintele torinezilor, Luciano Moggi, crease o adevărată reţea prin care plătea arbitri şi oficiali ai federaţiei pentru a beneficia de arbitraje părtinitoare.

În urma anchetei Juventus a fost retrogradată în Serie B şi i s-au anulat ultimele două titluri de campioană, iar celelalte echipe au primit între 3 şi 15 puncte depunctare.

Sursa: Realitatea TV



Comentarii 2

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria Fotbal
Cele mai reușite “cadre” de la Mondial! Nominalizații turneului din Rusia
Campionatul Mondial din Rusia, ediția 2018 s-a terminat, Franța a fost desemnată pe merit campioană mondială [...] mai multe »
Finala Cupei Mondiale 2018! Croația atinge borne istorice
Croația este pentru prima dată în marea finală a Cupei Mondiale în toată istoria sa, iar duminică va da piept de [...] mai multe »
Prima semifinală de la Campionatul Mondial: Meciul Franţa-Belgia se joacă marți
Marţi va avea loc prima semifinală a Campionatului Mondial din Rusia. Franţa va întâlni Belgia, la [...] mai multe »
SUA, Canada și Mexic vor organiza CM din anul 2026
Candidatura comună a SUA, Canadei şi Mexicului a ieşit învingătoare în cursa pentru organizarea Cupei Mondiale [...] mai multe »
Rapid a câştigat Cupa României după un succes cu 3-1 în faţa Stelei
Academia Rapid a câştigat cu 3-1 meciul jucat împotriva Stelei în finala Cupei României, faza pe Bucureşti, şi au [...] mai multe »
Bogdan Stancu se retrage de la echipa națională
Atacantul român a trimis o scrisoare Federației Române de Fotbal prin care anunță că se retrage de la echipa [...] mai multe »
Cristian Chivu a luat examenul pentru licenţa de antrenor
Fostul internaţional Cristian Chivu a luat examenul pentru licenţa UEFA A, a doua categorie de antrenor, pe care l-a [...] mai multe »
Blazon și echipament nou pentru naționala de fotbal a României
Vineri, 3 noiembrie, Federația Română de Fotbal a lansat, în premieră, noul blazon care se va afla pe echipamentele [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou