Reactualizat la:

Formația punk britanică Sex Pistols va fi subiectul unui film biografic

Formația punk britanică Sex Pistols va fi subiectul unui film biografic
Povestea trupei punk britanice Sex Pistols va fi subiectul unui film biografic, care va fi realizat de compania britanică Starlight Films, relatează nme.com.

Rectifica

Decizia de a realiza un film despre ascensiunea și decăderea controversatei formații britanice a venit ca urmare a succesului înregistrat de pelicula “Bohemian Rhapsody”, care spune povestea unei alte legendare trupe britanice, Queen.

Realizatoarea de filme britanică Ayesha Plunkett a spus că atât ea, cât și reprezentații companiei de producție Starlight Films s-au declarat impresionați de profitul înregistrat de această peliculă în box office și și-au dat seama că publicul își dorește să vizioneze pelicule biografice.

Deși nu au început încă filmările, producătorii au afirmat că urmează să înceapă procesul de găsire al distribuției. Aceștia au afirmat că au o listă cu actori pe care i-ar vedea în rolul fostului manager al trupei, Malcom McLaren, și în cel al creatoarei de modă Vivienne Westwood.

Sex Pistols a fost o trupă punk britanică înființată în Londra în anul 1975 și desființată în 1978. Componența inițială a trupei îi includea pe vocalistul Johnny Rotten (pe numele adevărat John Lydon), chitaristul Steve Jones, basistul Glen Matlock și bateristul Paul Cook. Aceasta a ajuns un nume în industria muzicală britanică cu ajutorul lui Malcom McLaren, managerul lor și fost proprietar de magazin de îmbrăcăminte împreună de creatoarea de modă Vivienne Westwood. Grupul a ajuns să aibă o reputație controversată după prestațiile live și interviurile pline de obscenități, dar și pentru relațiile turbulente dintre membri și fostul manager al trupei.

Sex Pistols a lansat un singur album de studio, “Nevermind The Bollocks, Here’s the Sex Pistols”, în 1977. Materialul discografic a ajuns să exercite o mare influență asupra genurilor punk și rock alternativ și să fie considerat unul dintre cele mai influente discuri din istoria muzicii, fiind inclus pe numeroase liste de profil realizate de publicații precum Rolling Stone, New Musical Express (NME) și Time.

Sursa: Mediafax



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria Oameni
Tabloidele britanice susțin că prințul William ar fi înșelat-o pe Kate Middleton cu o prietenă de familie
Tabloidele britanice susțin că Prinţul William i-ar fi fost infidel soţiei sale, Kate Middleton, cu una dintre cele [...] mai multe »
Mohamed Salah, inclus de revista TIME în topul celor mai influenţi 100 de oameni din lume
Mohamed Salah (26 de ani) a fost inclus de revista TIME în topul celor mai influenţi 100 de oameni din lume, iar în [...] mai multe »
Beyonce a lansat un nou album live, după premiera documentarului “Homecoming”
Cântăreața americană Beyonce a lansat un nou album live, după premiera documentarului "Homecoming", realizat [...] mai multe »
Jake Gyllenhaal va juca într-un serial HBO
Jake Gyllenhaal va produce şi va face parte din distribuţia "Lake Success", un serial HBO bazat pe romanul lui Gary [...] mai multe »
Naomi Campbell (48 de ani) și-a părăsit iubitul de 25 de ani
Supermodelul Naomi Campbell (48 de ani) a pus capăt relaţiei cu Liam Payne (25 de ani), fostul star de la One [...] mai multe »
Coincidente stranii in trupa The Prodigy. Inca un deces
Membrii trupei The Prodigy i-au adus un omagiu bodyguard-ului lor, Con, care a murit la doar câteva săptămâni după [...] mai multe »
Madonna a confirmat titlul noului său album, “Madame X”
Cântăreața americană Madonna a anunțat, prin intermediul rețelei de socializare online Instagram, că noul ei [...] mai multe »
Brad Pitt și Angelina Jolie sunt oficial celibatari, deși divorțul nu a fost finalizat
Actorii americani Brad Pitt și Angelina Jolie sunt oficial celibatari, deși divorțul lor nu a fost încă finalizat, [...] mai multe »
Ultimul autograf acordat de fostul președinte american John F. Kennedy, scos la licitație
Un autograf acordat de fostul președinte american John F. Kennedy cu două ore înainte de a muri a fost scos la [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou