Reactualizat la:

Fondurile pentru IMM-uri, suspendate

Fondurile pentru IMM-uri, suspendate
CARAŞ-SEVERIN – IMM-urile din Regiunea Vest au solicitat fonduri cu 18,68 de milioane de euro mai mult decât suma deja alocată.

Întrucât în Regiunea Vest, din care face parte şi judeţul Caraş-Severin, finanţarea nerambursabilă pentru proiectele depuse, depăşeşte cu mai mult de 50% valoarea totală alocată pentru sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) a decis suspendarea depunerii de cereri de finanţare pentru această componentă, începând cu data de 27 august 2010, ora 12.

De asemenea, se suspendă verificarea preliminară a cererilor de finanţare depuse în perioada 9-27 august 2010, însă proiectele depuse la ADR Vest, începând de ieri până pe 27 august, vor intra pe lista cu proiecte în rezervă.

Acestea vor putea fi finanţate în condiţiile în care se disponibilizează sume în cadrul acestui domeniu major de intervenţie, în Regiunea Vest. Alocarea financiară pentru al doilea apel de proiecte pentru domeniul major de intervenţie 4.3 la nivelul Regiunii Vest este de 17,37 de milioane de euro, iar valoarea nerambursabilă solicitată a celor 241 de proiecte depuse şi aflate în procesul de evaluare este de 36,05 milioane de euro.

Anca Preda

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Popa dă ultimatum şcolilor restante la căldură
REŞIŢA - Sătul să tot acopere găuri, şeful administrativului reşiţean a vrut să-i pună în gardă pe [...] mai multe »
A sosit a doua tranşă de antigripale
REŞIŢA - Dacă în alţi ani numărul de doze de vaccin antigripal a fost insuficient pentru a acoperi necesarul [...] mai multe »
Cu orașul plin de gunoi de prin vecini, Mălăescu le cere oțelarilor să facă pe Big Brother!
OȚELU ROȘU - Asta dacă nu vor ca administrația din Oțelu Roșu să le dubleze tariful la gunoi, acum cel mai mic [...] mai multe »
Ultima strigare pentru bursa de muncă
REŞIŢA - Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi – şi nu doar pentru ei – îşi deschide porţile vineri, la [...] mai multe »
Cican acuză un „sistem aproape mafiot” la spitalul din Caransebeș
CARANSEBEȘ - Pe măsură ce ia contact cu problemele spitalului, noul manager vorbește în termeni tot mai duri de [...] mai multe »
Din păcate, Moldova Nouă a rămas tot… veche
MOLDOVA NOUĂ - Primul oraş românesc pe care îl vizitează Dunărea în călătoria spre Marea Neagră se prezintă [...] mai multe »
Hurduzeu insistă pentru covoarele asfaltice din judeţ
CARAŞ-SEVERIN - În urma rectificării pozitive, aproape 6 milioane lei au fost alocați de Consiliul Judeţean pentru [...] mai multe »
N-avea nimic: nici acte, nici noroc. Dar avea alcool!
DOCLIN - Marţi seară, în jurul orei 22.00, poliţiştii rutieri aflaţi în timpul serviciului pe DJ 585, între [...] mai multe »
Cărăşenii au dat aproape 3.000 de telefoane false la 112
CARAŞ-SEVERIN - Toate în primele nouă luni ale anului, cifra reprezentând mai mult de un sfert din totalul [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou