Reactualizat la:

Fonduri alocate pentru impaduriri

Fonduri alocate pentru impaduriri
REȘIȚA – Peste 176 de milioane de euro disponibili pentru prima împădurire a terenurilor agricole.

Rectifica

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) va pune la dispoziţia tuturor celor interesaţi să-şi împădurească terenurile agricole peste 176 de milioane de euro. Fondurile sunt acoperite în proporţie de 100% din bani publici, neexistând obligativitatea cofinanţării, şi vor fi disponibile în câte patru sesiuni pentru depunerea proiectelor aferente Măsurii 221 – „Prima împădurire a terenurilor agricole“.

Pentru fiecare sesiune sunt disponibili câte 44 de milioane de euro. Aceste fonduri vor fi acordate sub formă de plăţi directe acordate pe an şi pe hectar, calculate în funcţie de forma de relief – câmpie, deal sau munte, se arată într-un comunicat remis de APDRP pe adresa redacţiei. Prima sesiune de primire a proiectelor pe Măsura 221 va fi deschisă la 1 martie şi va ţine până la 30 martie, a doua va începe în 2 mai şi se va încheia pe 31 mai, a treia sesiune are loc în perioada 16 august – 14 septembrie, iar ultima se va desfăşura în perioada 15 noiembrie – 14 decembrie a.c.

Proiectele finanţate prin Măsura 221 pot include lucrări care să prevină pagubele produse de factorii naturali dăunători, să reducă eroziunea solurilor, să poată îmbunătăţi capacitatea de retenţie a apei şi să poată creşte calitatea aerului. De asemenea, pot asigura producerea de biomasă, inclusiv masă lemnoasă de calitate, prin menţinerea sau, după caz, creşterea biodiversităţii. Pe scurt, prin Măsura 221 se îmbunătățesc condiţiile de mediu în spaţiul rural prin folosirea şi gospodărirea durabilă a terenurilor agricole.

Cu ajutorul acestei măsuri pot fi împădurite toate terenurile agricole la nivelul întregii ţări. Excepţie fac pajiştile permanente neafectate de procese de degradare a solului. Totodată, se poate asigura şi împădurirea terenurilor agricole din jurul oraşelor numai cu condiţia respectării cerinţelor specifice ale acestei măsuri de finanţare. Pot fi împădurite inclusiv terenurile care conţin soluri nisipoase sau mobile, terenurile din luncile râurilor, dar şi cele afectate de eroziune sau deşertificare.

Beneficiarii fondurilor europene nerambursabile acordate prin această măsură de investiţii pot fi persoanele fizice, inclusiv persoanele fizice autorizate, persoanele juridice, grupurile sau asociaţiile de persoane fizice sau juridice, precum şi autorităţile publice locale deţinătoare de teren agricol. Pentru ca un potenţial beneficiar să îşi poată realiza o astfel de plantaţie forestieră, trebuie să deţină parcele agricole cu o suprafaţă mai mare de 0,5 hectare (5.000 mp). Apoi, fermierul va întocmi un proiect de împădurire.

APDRP mai arată că terenurile agricole deţinute, care vor fi împădurite, trebuie să fi fost declarate la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură în urmă cu cel puţin doi ani, iar pentru terenul respectiv să fi fost respectate, în toată această perioadă, Bunele Condiţii Agricole şi de Mediu (GAEC).

Roxana Bălan Nafiru



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Poliţia n-o mai caută pe Bianca
BOCŞA - Poliţia judeţului ne aminteşte de tânăra de 15 ani dată dispărută inclusiv prin mass-media în 10 [...] mai multe »
Dan Barna promite că va fi un preşedinte „full time“
REŞIŢA - Acesta este şi motivul pentru care candidatul USR-PLUS la alegerile prezidenţiale a venit la Reşiţa cu [...] mai multe »
Iluminat public modern pentru Moldova Nouă
MOLDOVA NOUĂ - Iar pentru asta a fost semnat un contract de aproape 11 milioane de lei, bani din care se va moderniza [...] mai multe »
Urmărire ca-n filme la Reşiţa! Şofer reţinut!
REŞIŢA - Autoturismul condus fără permis de un reşiţean de 35 de ani, cu damf de alcool, a fost urmărit de [...] mai multe »
Primarul Aninei, revoltat pentru Semmering
CARAŞ-SEVERIN - Edilul face memoriu la Ministerul Transporturilor şi asta pentru că, începând cu data de 25 [...] mai multe »
Accident provocat de un caransebeșean băut pe DN 6
CARANSEBEȘ - Șoferul, care venea tocmai din Austria, a fost filmat de un alt participant la trafic încă de pe [...] mai multe »
Felix Borcean: Cei din spital să vină şi cu probleme serioase!
CARANSEBEŞ - De parcă nu ar cunoște-o toată lumea, situația mai mult decât dificilă în care se află spitalul [...] mai multe »
Totul este în puţin! Chiar şi fericirea e în crâmpeie…
REȘIȚA - Ochii sunt mici, dar ei cuprind orizontul. Există un alt loc mai frumos pe lume decât ochii celor care te [...] mai multe »
BMW versus Toyota în apropiere de Reșița, pe DN 58!
CARAȘ-SEVERIN - Accidentul s-a produs la intersecția cu drumul spre Doman, motociclistul fiind transportat în stare [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou