Reactualizat la:

Folclor şi distracţie în Parcul Tricolorului

Folclor şi distracţie în Parcul Tricolorului
REŞIŢA – Petrecerile de Zilele Reşiţei au debutat în forţă vineri, 28 iunie 2019, Parcul Tricolorului fiind luat cu asalt.

Reşiţenii au profitat că ploile, furtunile şi canicula şi-au luat o scurtă vacanţă, năvălind cu mic cu mare în Parcul Tricolorului pentru a petrece în aceste zile de sărbătoare, organizate de Primăria Reşiţa de Sf. Apostoli Petru şi Pavel, patronii spirituali ai municipiului de pe Bârzava. Încă de la orele 17.00, oamenii au început să vină în parc, să se asigure că nu trebuie să stea la coadă la mici, grătare, bere şi alte bunătăţi oferite de comercianţi.

După orele 19.00 însă, când scena a început să prindă viaţă odată cu spectacolul folcloric pregătit de Primărie, în parc s-a revărsat un puhoi de lume, că n-aveai loc să arunci un ac. Mari iubitori de folclor, oamenii au fost binecuvântaţi cu un spectacol pe cinste. Pe scenă au evoluat, pe rând, artiştii invitaţi, programaţi în prima seară, pe care animatorul Dan Liuţ i-a prezentat, cum o face de obicei la zile de sărbătoare. Au cântat şi au dansat: Ansamblul Bârzava, Ansamblul Bihorul, Florin Vasilică şi Ansamblul Teleormanul, Bebe Marinescu, Camelia Ceocu, Petrică Miulescu Irimică, Andreea Voica şi Deian Galetin.

Alexandra Gorghiu

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
A lovit o femeie și a fugit de la locul accidentului
REȘIȚA - S-a întâmplat duminică, în jurul orei 18, pe str. Rândul Trei din Reșița, unde s-a produs un accident [...] mai multe »
Cine butonează, rămâne fără permis
CARAŞ-SEVERIN - Fără telefoane sau alte dispozitive mobile, capabile de înregistrare sau redare text, foto sau [...] mai multe »
Platforma „Arome proprii“ are încă cinci producători cărăşeni
CARAŞ-SEVERIN - De acest spaţiu virtual de promovare, pus la dispoziţie producătorilor din regiunea de Vest, [...] mai multe »
Cine îngrijeşte bătrânii Austriei, plăteşte…
CARAŞ-SEVERIN - Cei mai mulţi cărăşeni care pleacă, legal, din Caraş-Severin, la muncă în străinătate, sunt [...] mai multe »
BMW plus vitezoman egal accident!
REȘIȚA - Totul s-a produs în această după-amiază, în zona Muncitoresc din Reșița, în zona pasajului TMK. Din [...] mai multe »
Căsuţa Trifan şi-a deschis porţile pentru vizitatori
VALEAPAI - Înscrisă în platforma Mutat la ţară, familia Trifan a găzduit pentru prima oară în Cetatea Valeapai [...] mai multe »
Maica Maria, iubită şi preţuită la Zorlenţu Mare
ZORLENŢU MARE - Aşa o descriu, în câteva cuvinte, reprezentanţii Instituţiei Prefectului, care au trecut pragul [...] mai multe »
Problemele din şcoli, discutate cu uşile închise
REŞIŢA - Situaţia siguranţei elevilor, a pregătirii sistemului educaţional pentru un nou an, situaţia şcolilor [...] mai multe »
Accident grav pe Centura Caransebeșului
CARANSEBEȘ - Patru persoane au fost rănite, două dintre ele grav, în urma unui accident rutier produs vineri [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou