REȘIȚA – Angajaţii ISU „Semenic” au desfăşurat luni o simulare de stingere de incendiu şi de salvare a unei persoane imobilizate. Acţiunea a avut loc la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Reşiţa. Au fost instruiţi angajaţii căminului însă informaţiile transmise acestora sunt utile tuturor.
Focul se poate extinde repede şi poate cuprinde o locuinţă în patru minute. De aceea, primele acţiuni sunt vitale. Aceste aspecte au fost comunicate angajaţilor Căminului pentru Persoane Vârstnice (CPV) de către comandantul Detaşamentului de Pompieri Reşiţa, cpt. Ionel Tilca. „Dacă focul a izbucnit de la un aparat electric, fie îl vom scoate din priză, fie vom întrerupe alimentarea cu curent de la panoul electric. În cazul aprinderii unui vas în care se găteşte, în niciun caz nu vom turna apă deoarece grăsimea se va împrăştia peste tot. Vom acoperi vasul fie cu capacul, fie cu un prosop îmbibat cu apă”, a afirmat cpt. Tilca. În ce priveşte folosirea extinctorului, mai întâi se trage cuiul, apoi se agită şi se pulverizează praful spre flăcări, ţinând bine de furtunul acestuia.
Simularea de luni a fost apreciată ca un exerciţiu util atât de cpt. Tilca cât şi de directorul CPV, Cristian Vîlceanu. „În ultima perioadă am investit mult în tot ce ţine de siguranţa bătrânilor. Mulţumim încă o dată Consiliului Judeţean, unde am găsit receptivitate cu mult timp înainte de drama de la Bucureşti. Colegii mei s-au comportat exemplar. Vârstnicii trebuie să fie cooperanţi deoarece incendiul poate izbucni oricând şi trebuie să fim pregătiţi”, a declarat directorul CPV.