Reactualizat la:

Focul admiterii la Universitatea Eftimie Murgu Resita

Focul admiterii la Universitatea Eftimie Murgu Resita
REŞIŢA – Printre noutăţi: unii vor fi admişi doar pe baza mediei de Bac, alţii vor da examen, iar taxele vor fi percepute mai repede.

 (1 comentariu)

Rectifica

Universitatea Eftimie Murgu din Reşiţa îşi continuă, până la finele acestei săptămâni, sesiunea de vară a admiterii, care pune la bătaie un număr total de 1.200 de locuri pentru studiile de licenţă, respectiv 445 de locuri pentru masterat. În cazul studiilor de licenţă, din cele 1.200 de locuri disponibile, 900 sunt pentru învăţământul la zi, din care sunt finanţate de la buget 335 de locuri (şapte dintre acestea sunt speciale, pentru romi), alte 94 sunt cu bursă pentru tinerii din Republica Moldova, din ţări învecinate sau din diasporă, iar zece sunt pentru absolvenţii de liceu de origine română din Republica Moldova, care au obţinut diploma de Bacalaureat pe teritoriul României. Restul de locuri la zi (461) sunt cu taxă, la fel cum sunt toate cele 300 de locuri de la învăţământul la distanţă.

În ceea ce priveşte studiile masterale, UEM oferă 445 de locuri, niciunul la ID. Fără taxă sunt 200 de locuri, plus încă 25, pentru care se oferă gratuitate tinerilor de origine română din Republica Moldova, din ţări învecinate sau din diasporă. În cadrul acestor 25 de locuri, zece sunt cu bursă. Diferenţa de 220 de locuri intră la capitolul taxă.

După mai multe discuţii purtate la nivel naţional în legătură cu admiterea pe bază de dosar sau examen, ministrul de resort a emis un ordin potrivit căruia universităţile au de ales între examen sau admitere doar în baza mediei obţinute la Bacalaureat.

Astfel, tinerii nu mai au nevoie de mediile obţinute la diferite discipline, care în ultimii ani contau la stabilirea mediei de admitere, pe lângă media de la Bac. Singurul domeniu unde se dă examen este Dreptul european şi internaţional, în cazul căruia studiile durează patru ani. Aici sunt disponibile 15 locuri bugetate, respectiv 35 cu taxă, iar doritorii vor avea de susţinut un test de Limba română, unul la o limbă străină şi altul la Istorie universală. Contează însă doar secolul al XX-lea, când s-au pus bazele Uniunii Europene. De ce se dă examen la Drept?

Marian Mihăilă, preşedintele Senatului Universităţii Eftimie Murgu, explică: „Trebuie să fie buni, să ne reprezinte!“ În ceea ce priveşte taxele, pe loc, la depunerea dosarului, se achită o sumă de 100 de lei, pentru admitere, iar ulterior alţi 100 de lei, reprezentând taxa de înmatriculare. Trebuie spus că prima rată din cele trei aferente taxei de şcolarizare (în cazul locurilor cu taxă) trebuie plătită cu ocazia confirmării locului şi a înmatriculării. Ceea ce înseamnă că tinerii nu mai pot aştepta până la data de 15 octombrie, caz în care ar putea alege alte universităţi unde au fost declaraţi admişi.

Şi asta pentru că, potrivit conducerii Universităţii Eftimie Murgu, au existat situaţii în care unele locuri au fost blocate pentru unii candidaţi, deşi aceştia nu au mai venit. Cât sunt taxele de şcolarizare? Potrivit rectorului UEM, prof.univ.dr. Doina Frunzăverde, acestea au un nivel diferit, în funcţie de program, de nivelul de studii şi de specializare.

Tinerii care nu reuşesc să obţină un loc acum, mai au o şansă în cadrul sesiunii de toamnă, ce a fost programată pentru perioada 17-24 septembrie.

Antoniu Mocanu

LICENŢĂ

MASTERAT


 

STUDII DE LICENŢĂ – informaţii utile pentru candidaţi:

 

1. Numărul total de locuri: 1200 locuri, din care:

 

– învăţământ de zi: 900 locuri, din care:

 

  • Fără taxă (finanţate de la buget):

    •  
      • 335 locuri, din care: 7 pentru rromi;

      • 94 locuri, cu bursă, pentru tinerii de origine română din Republica Moldova, din ţări învecinate sau diasporă;

      • 10 locuri pentru tinerii de origine română din Republica Moldova, care au diploma de bacalaureat obţinută în România;

– Cu taxă: 461 locuri.

– învăţământ la distanţă: 300 locuri, cu taxă.

 

2. Perioada de înscriere:

  • sesiunea de vară: 13 – 21 iulie 2012

3. Taxe:

Taxa de înscriere: 100 lei/ domeniu de studiu.

Taxa de înmatriculare: 100 lei/ domeniu de studiu.

Taxa de studii: 2100 lei /an pentru toate programele de studii de licenţă.

Excepţie: Învăţământ la distanţă, unde taxa de studii este 2200 lei/an;

Drept european şi internaţional, unde taxa de studii este 2400 lei/an.

4.Susţinerea probelor de examinare (dacă este cazul):

– sesiunea de vară: 23-24 iulie 2012;

5. Perioada de înmatriculare:

  • sesiune de vară: prima perioadă: 25 – 31 iulie 2012

a doua perioadă: 03 – 10 septembrie 2012

6. Mod de admitere (examen sau concurs de dosare): La toate specializările admiterea se realizează pe domenii de studii de licenţă prin concurs de dosar; media generală de admitere este media generală obţinută la examenul de bacalaureat, cu excepţia programelor de studii:

Drept european şi internaţional, la care se va organiza admitere pe bază de probe scrise la trei discipline (Limba română, Limba străină şi Istorie universală);

Educaţie fizică şi sportivă, la care se susţin: proba de verificare a aptitudinilor psihomotrice (probă eliminatorie) şi proba practică de aptitudini sportive;

Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar şi Teologie ortodoxă didactică, unde se susţin teste eliminatorii (admis/respins) de comunicare şi, respectiv, de muzică bisericească.

 

7. Documentele necesare pentru înscriere:

  • Cerere tip de înscriere;

  • Diplomă de bacalaureat, în original sau o copie legalizată a acesteia, pentru candidaţii înscrişi la mai multe domenii de studii;

  • Foaia matricolă, în original, semnată de către directorul şi secretarul liceului sau o copie legalizată a acesteia, pentru candidaţii înscrişi la mai multe domenii de studii;

  • Copie legalizată a certificatului de naştere;

  • Copie nelegalizată a certificatului de căsătorie, dacă este cazul;

  • Copie nelegalizată după prima filă de buletin de identitate sau după cartea de identitate;

  • Adeverinţă medicală tip MS cu examen micro şi aviz al medicului de familie;

  • Trei fotografii color actuale ale candidatului, tip 2/3;

  • Chitanţa de plată a taxei de înscriere la concursul de admitere.

 

8. Rezultatele admiterii:

Candidaţii care susţin concursul de admitere se clasifică în ordinea descrescătoare a mediei generale de admitere. Calculul mediei generale se face cu două zecimale, fără rotunjiri.

Media generală minimă de admitere la studiile universitare de licenţă este 5(cinci).

9. Oferta facultăţilor pe domenii şi programe de studii:

 

Facultatea de Mecanică şi Ingineria Materialelor (tel. 0255 213 901 şi 0255 220 607)



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Căsuţa Trifan şi-a deschis porţile pentru vizitatori
VALEAPAI - Înscrisă în platforma Mutat la ţară, familia Trifan a găzduit pentru prima oară în Cetatea Valeapai [...] mai multe »
Maica Maria, iubită şi preţuită la Zorlenţu Mare
ZORLENŢU MARE - Aşa o descriu, în câteva cuvinte, reprezentanţii Instituţiei Prefectului, care au trecut pragul [...] mai multe »
Problemele din şcoli, discutate cu uşile închise
REŞIŢA - Situaţia siguranţei elevilor, a pregătirii sistemului educaţional pentru un nou an, situaţia şcolilor [...] mai multe »
Accident grav pe Centura Caransebeșului
CARANSEBEȘ - Patru persoane au fost rănite, două dintre ele grav, în urma unui accident rutier produs vineri [...] mai multe »
Spărgătorul de „vicii“, prins la Reșița
REȘIȚA - Un reșițean de 37 de ani a fost prins la scurt timp după ce a dat spargerea la o prăvălie, de unde a [...] mai multe »
Școală de vară pentru tinerii cărășeni
CARAȘ-SEVERIN - Unde? La Straja, în perioada 1-7 septembrie 2019, prin proiectul „Sport și nutriție în natură [...] mai multe »
Accidente la Jupa și lângă Reșița
CARAȘ-SEVERIN - Patru autoturisme s-au prins într-un lanț accidental miercuri seară, la intrarea în sensul [...] mai multe »
Aproape 700 de poliţişti cărăşeni, la datorie de Sf. Maria
CARAŞ-SEVERIN - Poliţia judeţului ne informează că, în următoarele patru zile, un număr mare de oameni ai legii [...] mai multe »
În timp ce AquaCaraș a scumpit-o, pe străzi apa curge la liber
CARANSEBEȘ - Vorbim de al doilea municipiu al județului, mai exact de carterul Pipirig, lângă Penny, caz care a mai [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou