REȘIȚA – Fostul antrenor al echipei CS Universitatea Reșița, pe care a promovat-o în Liga Națională și a condus-o timp de două sezoane în primul eșalon, are începând de marți o nouă echipă. Florentin Pera o va antrena pe HCM Râmnicu Vâlcea, o echipă cu ambiții mari în viitorul sezon.
„Merg la Vâlcea cu dorința clară de-a intra în lupta pentru medalii în noul sezon. De asemenea, ne propunem să avem un parcurs cât mai lung în Cupa EHF. Am încredere în lotul de jucătoare pe care îl am la dispoziție. Vreau să imprim jucătoarelor mentalitatea de învingătoare la fiecare joc indiferent de adversar. Îmi doresc să formez un grup unit care să dea dovadă de spirit de echipă, un grup competitiv astfel încât să putem realiza obiectivele de performanță propuse. Râmnicu Vâlcea reprezintă orașul cu cele mai mari performanțe în handbalul feminin românesc, fapt ce ne onorează și în același timp ne responsabilizează să jucăm fiecare meci cu inima pentru acest club și minunații suporteri, pe care ni-i dorim alături în dorința noastră de a readuce handbalul vâlcean la un nivel ridicat de performanță”, a declarat Florentin Pera.
Florentin Pera este deținător al licenței Master Coach. A fost antrenor secund al echipei naționale de handbal feminin a României, în perioada 2012-2015, cu participare la Campionatul European. În prima ligă le-a antrenat pe Mureșul Tg. Mureș, Cetate Deva, Universitatea Reșița (echipă pe care a promovat-o în Liga Națională), Neptun Constanța, HCM Roman (cu trei calificări în cupele europene), Universitatea Cluj și Dunărea Brăila (cu bronz în Cupa României). Este cel mai tânăr antrenor care a debutat în Liga Națională, în 2006, pe banca echipei Mureșul Tg. Mureș, la nici 27 de ani.