Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Găzduirea pentru mediul online va fi făcută, în baza unui proiect de lege, de către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.

Firmele nou înfiinţate ar putea primi, odată cu înregistrarea fiscală, pe lângă codul unic de indentificare sau codul de identificare fiscal, și o adresă de mail care va reprezenta sediul electronic al operatorului economic, conform unui proiect de lege aflate în aceste zile în dezbatere publică.

„Această adresă va constitui sediul electronic al operatorului economic, până la lichidarea, desființare, sau încetarea prin orice modalitate prevăzută de lege a persoanei juridice”, se precizează în proiectul amintit.

Oficiul Registrului Comerțului (ONRC) va găzdui gratuit adresele de email și serviciul de arhivare electronică. Iniţiativa legislativă îşi propune să faciliteze derularea comunicării şi eliminarea multor costuri generate de tipărirea unor formulare, decizii, citaţii şi alte asemenea acte administrative, în paralel cu eliminarea unor întârzieri generate de imposibilitatea dovedirii transmiterii unor documente prin menţiunile efectuate de factorul poştal sau agentul procedural.

Prin urmare, orice document, citație, act procedural sau administrativ sau orice altă comunicare oficială transmisă către sediul electronic va avea aceleași efecte ca informările tipărite și transmise prin agent procedural sau servicii poştale ori de curierat. Agenţii economici cărăşeni şi-au exprimat îndoiala faţă de acest proiect de act normativ, plecând de la faptul că infrastructura în teritoriu nu ar permite un asemenea lucru, legat de conexiunea la internet de mare viteză dar şi de perioadele în care cel îndreptăţit să citească mailurile se află în concediu sau în zone fără acoperire cu internet ori semnal GSM.