Reactualizat la:

Fîrliugul aşteaptă banii

Fîrliugul aşteaptă banii
FÎRLIUG – Primarul Ioan Borduz este încrezător că va obţine finanţare pentru demararea proiectelor sale.

În toamna anului trecut, administraţia locală a depus un proiect integrat pe Măsura 322 în vederea îmbunătăţirii serviciilor de bază pentru comunitatea sa. Recent, primarul comunei Fîrliug, Ioan Borduz, a primit vizita unei echipe de la SAPARD Timişoara, care a analizat şi verificat documentaţia depusă pe această măsură.

Chiar dacă la nivelul ţării lupta pentru accesarea fondurilor europene este acerbă, Ioan Borduz este încrezător că proiectul său va fi eligibil. „Au fost depuse pe Măsura 322 aproximativ 1.800 de proiecte, din care doar 300 pot primi finanţare. Cred că vom reuşi să acumulăm punctajul necesar şi să primim finanţare“, a declarat Borduz.

Dacă proiectul va fi declarat eligibil, în acest an, vor fi demarate şi primele lucrări de îmbunătăţire a infrastructurii în zonă. „Este vorba despre canalizare şi staţie de epurare la Fîrliug, reabilitarea unui tronson de 6,5 km de drum şi a căminului cultural din Scăiuş, precum şi construirea unei baze sportive de agrement la Fîrliug“, a mai precizat primarul.

Roxana Nafiru

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Încă o donație consistentă pentru Băile Neptun!
BĂILE HERCULANE - Un mare retailer de bricolaj, Dedeman, a acordat o sponsorizare de 18.000 de euro pentru punerea în [...] mai multe »
Tineri, Primăria Reşiţa vă lucrează la zâmbet!
REŞIŢA - Municipalitatea oferă, prin intermediul cabinetelor stomatologice pentru preşcolari, elevi şi studenţi, [...] mai multe »
La Măureni se toarnă asfalt de 3 milioane de euro
MĂURENI - Cei nouă kilometri de drumuri au parte de lucrări, după calamităţile din urmă cu trei ani. În vizor [...] mai multe »
Primăriile din judeţ primesc bani de la Guvern
CARAŞ-SEVERIN - Pe ultima sută de metri a Guvernului Dăncilă, Ministerul Finanţelor alocă sume importante [...] mai multe »
Se închid străzile Petru Maior şi Cireşului
REŞIŢA - Municipalitatea reşiţeană anunţă închiderea circulaţiei pe strada Petru Maior, în perioada 16 [...] mai multe »
Cican schimbă șefii de secție! Chirurgul Borcean, printre cei înlocuiți!
CARANSEBEȘ - Nici nu s-a instalat bine în funcția de manager că Adrian Cican a și luat primele măsuri de [...] mai multe »
Bazinul de înot din Govândari va avea SPA
REŞIŢA - Un proiect îndrăzneţ, am zice noi, pe care municipalitatea reşiţeană intenţionează de mult timp să-l [...] mai multe »
Lusi îşi donează indemnizaţia de consilier
CARAŞ-SEVERIN - Validarea mandatului de consilier judeţean a Luisianei Stoicu a fost primul proiect de pe ordinea de [...] mai multe »
Actorul Dan Mirea a făcut din stradă scenă de protest!
REŞIŢA - Gestul său vine pe fondul neînţelegerilor cu managerul Florin Gabriel Ionescu, care au culminat cu [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou