Reactualizat la:

Finantare europeana pentru drum agricol la Goruia

Finantare europeana pentru drum agricol la Goruia
Scris de Roxana Bălan Nafiru - GORUIA – Din această primăvară, demarează lucrările la tronsonul care va scoate o parte din atelajele de pe DJ 581. Dumitru Crăciun, primarul comunei Goruia, spune că, de îndată ce va obţine autorizaţia de construcţie, va da „undă verde“ proiectului finanţat din fonduri europene.

Rectifica

Contractul a fost semnat cu Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, încă de acum trei ani, dar, din cauza unei licitaţii nereuşite, procedurile de achiziţii publice au fost reluate. „Au existat ceva probleme la prima licitaţie şi am fost nevoiţi să o reluăm, de aceea am întârziat demararea lucrărilor cu vreo şapte luni. Au şi fost multe oferte, 13 la număr, şi o contestaţie, iar toate acestea au durat. Acum că am aflat şi numele firmei câştigătoare, nu vor mai fi probleme. Iar drumul ar trebui finalizat rapid, căci vorbim de un tronson de numai 2,6 kilometri. Nu este o lucrare cu probleme, căci drumul nu este în pantă. Numai într-un loc trebuie ridicat un zid de sprijin, în caz că vor veni apele mari, pentru a nu rupe Caraşul drumul“, ne-a explicat Dumitru Crăciun.

În perioada următoare se vor relua lucrările şi pe DC 72, care leagă satul Gârlişte de DJ 581. Al doilea strat de asfalt pe acest tronson de numai trei kilometri s-a turnat în toamna anului trecut, însă recepţia finală a lucrărilor nu a avut încă loc. „Mai trebuie puse câteva semne de circulaţie pe el, şi turnat stratul protector pentru o rezistenţă mai mare, după cum m-a anunţat dirigintele de şantier. Vreau să vă spun că de când s-a pus şi al doilea strat, se circulă cu maşinile de parcă acestea ar fi avioane!“, povesteşte încântat Crăciun.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
16 octombrie, zi cu noroc pentru 3.000 de caraseni
REŞIŢA - De marți, o parte din totalul celor aproape 19.400 de fermieri care au depus cereri unice de plată [...] mai multe »
La 93 de ani, calcat mortal de o masina de salubritate
REŞIŢA - Un bărbat în vârstă de 93 de ani care se afla în apropierea pubelelor din curtea Azilului de bătrâni [...] mai multe »
La spitalul din Caransebes, unii te refuza, altii te-ngrijesc
CARANSEBEȘ - Spitalul Municipal de Urgență din Caransebeș a ajuns încă o dată pe rețelele de socializare. De [...] mai multe »
Popa pregateste proiectul Semmeringului Banatean
REŞIŢA - Edilul spune că dacă vor fi probleme, e gata să plătească studiul de prefezabilitate din banii lui, doar [...] mai multe »
Vela se intelege bine si cu Borcean, si cu Popa…
CARAŞ-SEVERIN - ...şi nu are nimic nici cu cine conduce spitalul din Caransebeş, respectiv cu Mihaela Popovici. Iar [...] mai multe »
Voluntarii au dat o petrecere silentioasa pe strazile Resitei
REȘIȚA - Ideea cu silent party a venit de la unul din voluntarii reşiţeni care a citit în cartea „Începutul [...] mai multe »
Daca i-am cunoaste pe cei de langa noi…
REȘIȚA - ...nu am mai avea atâtea complexe şi temeri, nu ne-ar mai obosi îndoielile. Ci am observa că nu avem o [...] mai multe »
Pacea este o valoare ce trebuie pastrata si data mai departe
REȘIȚA - Este părerea consulului Germaniei la Timişoara, prezent la Reşiţa, cu ocazia simpozionului internaţional [...] mai multe »
O promotie de aur isi retraieste tineretea
REŞIŢA - Cea de-a doua promoţie a Institutului de Subingineri din Reşiţa s-a întâlnit sub cupola Universităţii [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou