Reactualizat la:

Final de sezon pentru Muncitorul Resita

Final de sezon pentru Muncitorul Resita
Scris de Ștefan Moraru - REȘIȚA – Echipa reșițeană și-a îndeplinit obiectivul – evitarea retrogradării.

Rectifica

La al doilea sezon consecutiv în prima ligă de futsal, Muncitorul Reșița s-a clasat pe locul 10, îndeplinindu-și obiectivul fixat de conducere și anume evitarea retrogradării. Echipa din municipiul de pe Bârzava a fost extrem de aproape de o participare în play-off-ul campionatului alături de cele mai bune formații din țară. A acumulat 31 de puncte, din zece victorii și un egal, dar a și pierdut 13 partide. În unele jocuri n-a reușit să obțină niciun punct sau toate cele trei puncte, a avut uneori și ghinion, ca de exemplu în ultima etapă de pe teren propriu, terminată la egalitate, scor 2-2, cu Concordia Chiajna, unde reșițenii au ratat foarte multe ocazii. În alte dispute, cum a fost cea de la Târgu Secuiesc, elevii antrenați de Viorel Lolea și Ion Roman au fost dezavantajați clar de arbitri la mai multe faze de poartă. Au fost și meciuri ca acela de la Călărași în care, din cauza accidentărilor și suspendărilor, echipa a făcut deplasarea doar cu opt jucători. Printre partidele foarte bune făcute de Muncitorul trebuie amintită cea cu CSMS Iași, unde bănățenii s-au impus categoric cu scorul 8-2 pe teren propriu, având în vedere că formația din Iași este una din echipele calificate în play-off. Datorită evoluției foarte bune a echipei pe parcursul acestui campionat, fotbalistul care poartă tricoul cu numărul 10, Casian Doană a fost singurul jucător al reșițenilor convocat și la echipa națională de futsal a României. „Am avut un parcurs destul de bun, se putea și mai bine dar în urma pierderilor din iarnă, s-a simțit în evoluția echipei. Cea mai mare pierdere pentru noi după părerea mea este cea a portarului, Vasile Giurcanu și apoi a jucătorului Valentin Ilaș. Sperăm ca evoluțiile noastre să fie mai bune în campionatul viitor și vrem să terminăm mai sus în clasament decât în acest sezon”, a declarat fotbalistul Casian Doană.

Din cauza situației financiare, obiectivul nostru la sfârșitul acestui campionat a fost salvarea de la retrogradare, obiectiv pe care l-am și îndeplinit. Trebuie felicitați acești minunați băieți ai Reșiței pentru parcursul foarte bun care l-au făcut și în acest an competițional și sperăm ca din sezonul viitor situația financiară să ne permită să avem obiective mărețe. Nu puteam să emitem pretenții la mai mult pentru că din punctul meu de vedere am avut cel mai mic buget din Liga I de futsal. Mulțumim publicului și minunatei noastre galerii care ne-au sprijinit pe tot parcursul campionatului și ne cerem scuze dacă nu i-am făcut fericiți la fiecare joc. De asemenea, mulțumim sponsorilor noștri care au fost alături de noi și datorită lor am putut să ne continuăm activitatea sportivă. Așteptăm în continuare autoritățile locale să vină lângă acestă frumoasă echipă”, a declarat antrenorul Viorel Lolea.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Croatia a luat Cupa Romaniei
CARAȘ-SEVERIN - Viitorul Caransebeş – Croaţia Clocotici 2-3 (1-0) , duminică, 17 iunie, în finala fazei judeţene [...] mai multe »
Fetele de la Traian Vuia, aur la Turneul Final
REȘIȚA - Handbalistele de la Liceul Teoretic Traian Vuia au obținut duminică, 17 iunie, medalia de aur la Turneul [...] mai multe »
Vointa Lupac, la 90 de minute de promovare
CARAȘ-SEVERIN -  În manșa tur a barajului de promovare în Liga a III-a, elevii lui Boșco Vișatovici au trecut [...] mai multe »
In Liga a II-a, cu costuri mai mici
REŞIŢA - Chiar dacă nu a reușit promovarea pe teren, Reșița ar putea totuși să joace în Liga a II-a. Asta [...] mai multe »
CSM Scolar Resita, in turneul semifinal
REȘIȚA - Rosso-nerii au trecut cu brio de etapa zonală, din Valea Domanului. mai multe »
13 cu noroc pentru Resita!
REȘIȚA – Reprezentanții școlii reșițene de marș au cucerit duminică, 10 iunie, 13 medalii la Campionatul [...] mai multe »
La Caransebes, cortina a cazut cu victorie
CARANSEBEȘ -  Viitorul Caransebeş – Rapid Buchin 5-1 (2-0), în ultima etapă din actualul campionat al Ligii a [...] mai multe »
Crosul Ziua Olimpica, din nou la Resita
REȘIȚA - Peste 600 de concurenți au alergat joi la cea de-a XIV-a ediție. mai multe »
Traian Lalescu, in finala nationala
REȘIȚA - Echipa Colegiului Național „Traian Lalescu” Reșița s-a clasat pe locul 2 la Cupa Tymbark, cea mai [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou