Reactualizat la:

Final de sezon cu infrangere

Final de sezon cu infrangere
Scris de M.C. - REȘIȚA – Metalul Reșița – CSM Rm. Vâlcea 0-3 (0-0), în play-out-ul Ligii a II-a de fotbal, Seria a II-a.

Rectifica

Ultimul meci al sezonului a adus încă o înfrângere pentru Metalul Reșița, 0-3 cu CSM Râmnicu Vâlcea. Fosta echipă a lui Cătălin Rufă s-a impus clar după pauză și a evitat astfel barajul pentru menținerea în liga secundă. Ploaia căzută sâmbătă dimineață a afectat serios gazonul stadionului “Mircea Chivu” din Valea Domanului, bălțile au fost obstacole serioase pentru jucătorii celor două echipe. Metalul nu a prea contat în joc, o singură fază a atras atenția și i-a pus în alertă pe vâlceni, atunci când Julei a recuperat o minge la mijlocul terenului și a pornit vijelios de pe flancul stâng spre poarta adversă, fiind oprit abia în interiorul suprafeței de pedeapsă. În rest, experimentatul portar al Reșiței, Cristian Zimmermann a fost pus la grea încercare în câteva rânduri, când a intervenit providențial, dar a și avut noroc atunci oaspeții au ratat incredibil din doi metri, cu poarta goală. După pauză, nou-intratul Albert Voinea a făcut fulgerător diferența și a punctat în minutele 50 și 52. Apoi, în minutul 59, un alt fost jucător al rosso-nerilor, Andrei Neagoe l-a lobat pe portarul Zimmermann, din interiorul careului, lateral stânga, reușind un scor de forfait: Reșița – Vâlcea 0-3. Oaspeții au pus stăpânire totală pe joc și au pasat foarte mult, ținându-i pe reșițeni în propria lor jumătate de teren.

Metalul: Zimmermann, Al. Maria, Al. Costea (min. 63, Kopre), C. Anghel (min. 54, Bilal), I. Vlad, Julei, Buzdugan, Pitulice (min. 77, Puiu), Chira, Vitorovic, Kis.

Metalul Reșița a încheiat întrecerea pe ultimul al clasamentului Seriei a II-a a ligii secunde și a retrogradat în Liga a III-a.

 



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Viitorul 1913 se reuneste luni
CARANSEBEȘ - Reunirea lotului echipei Viitorul 1913 Caransebeş va avea loc luni, 22 ianuarie, la ora 15.30, pe [...] mai multe »
CSM Scolar isi face echipa pentru promovare
REȘIȚA – Rosso-nerii s-au reunit miercuri dimineață în Valea Domanului. 22 de fotbaliști au răspuns la primul [...] mai multe »
CS Universitatea Resita isi bate propriile recorduri
REȘIȚA - Dacă în 2016 se vorbea despre cel mai bun an din istoria Clubului Sportiv Universitatea Reșița, ca număr [...] mai multe »
CSM Scolar Resita si-a stabilit meciurile amicale
REȘIȚA - Elevii lui Daniel Oprița vor disputa în perioada de pregătire șase jocuri de verificare. Dacă în [...] mai multe »
Robert Lupu, pregatit pentru Euro 2018!
REȘIȚA - Reșițeanul se va afla în premieră în postura de antrenor la un Campionat European de futsal. mai multe »
CSU Resita – primul meci, prima victorie din 2018
REȘIȚA – În prima etapă a returului Diviziei A de handbal feminin, Seria B, ACS Odorheiu Secuiesc – CSU Reșița [...] mai multe »
CSM Scolar a facut primele achizitii
REȘIȚA - Primii jucători cu care antrenorul Daniel Oprița vrea să atace promovarea au sosit la Reșița. Este vorba [...] mai multe »
CSU Resita, la primul meci din 2018
REȘIȚA - În prima etapă din retur, studentele joacă duminică, 14 ianuarie, pe terenul echipei ACS Odorheiu Secuiesc. mai multe »
Laura Rus, aproape de debutul in Serie A
CARAȘ-SEVERIN - După ce a jucat în repriză secundă a meciului pe care noua sa echipă. Sassuolo, l-a susținut în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou