Reactualizat la:

Final de campionat la minifotbal

Final de campionat la minifotbal
Scris de Ștefan Moraru - REȘIȚA – Echipa CodaVinci este câștigătoarea ediției 2016/2017 a Campionatului Județean de Minifotbal Caraș-Severin.

Rectifica

Ultima etapă a Campionatului Județean de Minifotbal a avut loc duminică, 21 mai și s-a încheiat cu victoria echipei Dedeman în fața celor de la Coda Vinci cu scorul de 2-1. Totuși, pe primul loc la finalul campionatului s-a clasat formația Coda Vinci, fiind urmată pe locul secund de Dedeman, iar locul al treilea i-a revenit echipei CSKA Reșița. Campioana va merge la faza națională, iar vicecampioana s-a calificat în Cupa României, ambele turnee finale se vor desfășura în această vară. Cei mai buni jucători ai acestei ediții de campionat județean au fost premiați cu cupe și medalii. Golgheterul competiției a fost desemnat Cristian Arthur Oncică, iar titlul de cel mai bun portar a fost obținut de Flavius Toader, ambii de la Coda Vinci. Cel mai selecționat jucător de fotbal din România, Dorinel Munteanu, a primit o plachetă pentru meritele pe care le-a adus fotbalului românesc și pentru contribuția sa la desfășurarea campionatului de minifotbal.

„Ediția 2016/2017 a campionatului de minifotbal a ajuns la final, iar în ultima etapă am avut un meci extrem de spectaculos între echipele Coda Vinci și Dedeman, partidă încheiată cu victoria celor de la Dedeman. Cu această reușită, formația Dedeman a terminat campionatul pe locul al doilea și va participa la Cupa României, care se va disputa la sfârșitul lunii iulie la Cluj-Napoca. Campioana Coda Vinci va participa la faza națională care se va desfășura la sfârșitul lunii iunie, la Drobeta Turnu-Severin. Din păcate, CSKA Reșița, ocupanta locului al treilea, nu va merge mai departe la niciun turneu final în această vară. Consider că a fost un campionat frumos, plin de fair-play, iar jucătorii au dat dovată de devotament până în ultima etapă”, a declarat Adrian Caracoancea, președintele Asociației Județene de Minifotbal Caraș-Severin.

 



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Vointa Lupac reintra in Cupa Romaniei
LUPAC - Echipa cărășeană joacă în turul 2 al fazei naționale. mai multe »
Debut cu victorii pentru echipele carasene
CARAȘ-SEVERIN - La finalul săptămânii trecute s-a dat startul noului sezon în campionatele de fotbal ale juniorilor [...] mai multe »
Victorie la scor pentru CSM Scolar
REȘIȚA - CSM Școlar Reșița – Croația Clocotici 11-0, într-o partidă de verificare, în Valea Domanului. mai multe »
Caransebesul a intrat in focul amicalelor
CARANSEBEȘ - Viitorul Caransebeş – Muncitorul Reşiţa 9-1 (3-0), în primul meci de pregătire al verii pentru [...] mai multe »
Marcel Vulpe, noul antrenor al echipei CSM Scolar
REȘIȚA - Așa cum Jurnal de Caraș-Severin anticipa încă de acum câteva săptămâni, antrenorul noii echipe de [...] mai multe »
Doar egal pentru CSM Scolar
REȘIȚA - CSM Școlar Reșița - Unirea Alba Iulia 0-0, într-un meci amical în Valea Domanului. mai multe »
Magia dansului
REȘIȚA - Dansatorii de la Mystic Reșița se remarcă la competițiile internaționale. mai multe »
Fratii Careba, pe urmele lui Cristi Chivu
CARAȘ-SEVERIN - Doi gemeni din Valea Almăjului, de la Nera Bozovici, vor juca din septembrie pentru CS Universitatea [...] mai multe »
Performantele marsului resitean
REȘIȚA - Participarea atleților de la Clubul Sportiv Universitatea Reșița la Campionatul Mondial de la Londra a [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou