REŞIŢA – Asta le-a spus celor de la Gaz primăria. Numai că lucrurile au rămas doar la stadiu de vorbe…
Reşiţenii se plâng din nou redacţiei Jurnal CS pentru faptul că angajaţii de la Gaze le sparg străzile şi uită să le mai repare. Cel mai recent caz este cel al Aleii Trei Ape, din cartierul reşiţean Lunca Bârzavei, unde cei de la E.On au spart strada pentru a schimba ţevile.
„Dar după ce au terminat, ne-au ţinut trei săptămâni cu strada plină de pământ şi canalul neacoperit cu ciment, aşa cum era înainte de a începe lucrările“, ne scrie Ionel Cristun care ne-a trimis câteva fotografii şi un film care reflectă ceea ce au lăsat muncitorii după refacere. „Au acoperit o parte, dar capetele, respectiv ieşirea din alee spre B-dul Republicii, precum şi zona din faţa casei de copii au rămas tot cu pământ“, precizează cititorul nostru.
Oamenii se plâng de praf, care a rămas tipic pentru urbea de pe malurile Bârzavei, şi de faptul că trebuie să cheltuie frecvent pentru spălarea autovehiculelor personale, spunând că preferă să dea câte 10 lei decât să vadă pe maşină un „Spalămă“, scris fără cratimă, de către cei mici. Asta în cazul în care nu găsesc şi zgârieturi în afară de scrisuri. „Inhalăm praful care ajunge chiar până la etajul 10, ori de câte ori trece o maşină pe alee, se plânge reşiţeanul. Îţi intră în casă, se depune pe mobilă, pe electrocasnice şi, mai grav, pe plămâni, pe suflet! Aş întreba, aşa ca omul simplu, dacă n-ar fi fost normal ca, după ce au terminat, să vină frumos cu utilajele acelea de tasare, să fi bătut pământul, apoi să fi turnat betonul, iar după uscarea betonului, să fi venit cu cisternele şi să spele mizeria pe care au lăsat-o în urma lor?“
Cititorul nostru ne-a trimis şi o scurtă înregistrare în care unul dintre vecinii săi mătura o cantitate impresionantă de praf din locul de parcare al maşinii sale: „Asta nu era treaba lui! Era treaba celor care au produs mizeria! Dar pe noi, locatarii din zonă, cine ne apără de aceste abuzuri directe, îndreptate împotriva sănătăţii noastre? Primăria, Direcţia de Sănătate Publică, Mediul chiar n-au nimic de spus? Chiar înainte de începerea săpăturilor, cei de la primărie au marcat locurile de parcare. Acum nu se mai văd marcajele“.
Jurnal CS a mai prezentat, în luna august, situaţii similare produse de cei de la Gaz pe străzile Romul Ladea şi Libertăţii, astfel că în 20 august, Biroul de Presă al Primăriei ne prezenta faptul că reprezentanţii municipalităţii s-au întâlnit cu cei ai E.On Gaz, subiectul principal de discuţiei fiind reabilitarea carosabilului şi a trotuarelor în zonele în care societatea a efectuat diverse lucrări, fiind stabilite grafice de refacere, oamenii primăriei făcând inclusiv vizite în teren. Reşiţenii de pe Aleea Trei Ape îi invită şi ei pe inspectorii primăriei şi pe strada lor, să analizeze stadiul refacerii.
Antoniu Mocanu