Reactualizat la:

Fetele râvnesc după uniformă

Fetele râvnesc după uniformă
REŞIŢA – Câteva sute de elevi din clase terminale au venit la primul târg educaţional al Ministerului Apărării.

 (1 comentariu)

Rectifica

Prima bursă a locurilor la şcolile militare a fost organizată joi, la Sala Polivalentă din Reşiţa. Şi-au prezentat oferta academiile şi liceele militare din toată ţara, cele mai interesate fiind elevele, multe dintre ele luând chiar pe loc decizia de a-şi depune dosarul la una dintre aceste instituţii.

La mare căutare au fost Academia Maritimă şi Colegiul Militar de la Alba Iulia. Admiterea la o astfel de unitate este grea, dar, odată ajunşi acolo, tinerii au asigurate toate cheltuielile, inclusiv cazare, masă sau echipament.

Desigur, există şi o serie de rigori, de la ţinuta fizică până la prezenţa la cursuri sau anumite bareme în ceea ce priveşte pregătirea fizică. „Putem spune că este o iniţiativă unică, până acum nu am fost informat să se fi executat o astfel de bursă şi în alte judeţe ale ţării. Aici sunt invitaţi reprezentanţi ai academiilor militare, ai şcolilor de maiştri şi subofiţeri, respectiv ai Colegiului Militar de la Alba Iulia. Toţi au venit cu standuri de prezentare, tinerii obţinând informaţii despre admitere, programă şi alte detalii. Logistica este mereu o provocare, ţinând cont că a trebuit să invităm foarte multe academii, dar consider că am depăşit orice obstacol şi am reuşit să organizăm în premieră naţională un asemenea eveniment, chiar la Reşiţa“, ne-a spus mr. Dorel Râşcu, ofiţerul de relaţii publice al CMJ Caraş-Severin.

Deşi la bursă au fost câteva sute de elevi, din clasele a VIII-a, respectiv a XII-a, interesul cel mai mare pentru cariera militară l-au manifestat fetele, unele dintre ele spunând chiar că au decis deja să se înscrie la o şcoală militară.

Deşi înţeleg că o astfel de instituţie de învăţământ cere multe sacrificii, ordine şi disciplină, spun că se merită, acestea fiind compensate prin faptul că toate cheltuielile sunt acoperite de instituţia de învăţământ: haine, hrană, cărţi şi rechizite şcolare, cazare şi transport. Ca o noutate, Academiile militare au inclus în oferta de şcolarizare şi locuri cu taxă, unde numărul materiilor studiate este mai mic iar programa mai aerisită. Cu toate acestea, nimeni nu scapă de rigorile vieţii militare, de o conduită morală şi un comportament ordonat, având în schimb siguranţa locului de muncă după absolvirea şcolii.

Bursa continuă şi vineri, la etajul I al Sălii Polivalente, fiind împărţită în două compartimente: şcolile de infanterie şi cele de marină militară. Organizatorii speră într-o participare numeroasă, la fel ca şi în ziua precedentă.

Cristian Franţ



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Și totuși mai există speranță pentru Vila Elisabeta
BĂILE HERCULANE - După Școala Pittner din Reșița, un alt important imobil de patrimoniu al județului ar putea fi [...] mai multe »
Nicolae Ciurică – Un sfânt fără aureolă, la Caransebeş
CARANSEBEȘ - Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş, cu sprijinul Consiliului [...] mai multe »
Ministrul de Interne, desemnat de studenţii de la Academie „cel mai cool ministru“
CARAȘ-SEVERIN - Marcel Vela a participat la Balul bobocilor studenţilor „Academiei Al. Ioan Cuza“, unde a ţinut [...] mai multe »
Să-ți bei cafeaua pe funicular? Momentan doar în filme
REȘIȚA - Au apărut și imagini despre cum ar arăta funicularul de deasupra Reșiței, în cazul în care [...] mai multe »
Tot mai aproape de sfârşitul călătoriilor pe Semmering
CARAŞ-SEVERIN - Doar până în 14 decembrie 2019 mai circulă trenul zilnic pe ruta Oraviţa – Anina, o cursă pe [...] mai multe »
Liberalii îl contrazic pe Borcean la capitolul FDI
CARANSEBEŞ - Și spun că lista prezentată de edil cu un proiect pe Fondul de Dezvoltare și Investiții, de [...] mai multe »
Popa şi Marşalik cer partidelor de dreapta să sprijine PNL
CARAŞ-SEVERIN - Liderii PNL, Nelu Popa şi Jaro Marşalik, au susţinut o conferinţă de presă în cadrul căreia au [...] mai multe »
13 bocşeni distribuiau droguri! Chiar și la elevi!
BOCŞA - Joi, 14 noiembrie, polițiști de combatere a criminalitații organizate din Caraș-Severin, cu sprijinul celor [...] mai multe »
Incendiu izbucnit în Reşiţa de la o conductă de gaz
REŞIŢA - Astăzi, în jurul orei 11.30, prin apel la 112, a fost anunţat un incendiu la o conductă de gaz spartă pe [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou