Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Echipa Clubului Sportiv Negrea, din municipiul de pe Bârzava s-a impus duminică, 1 aprilie a.c., la Timişoara, în faţa colegelor de la CFR, cu scorul de 1-0 (1-0), într-o partidă contând din etapa a III-a a Ligii I de fotbal feminin. Golul reşiţencelor a fost reuşit de Laura Gruescu.

„Suntem foarte bucuroşi de victorie, ne-a precizat Alin Negrea, preşedintele clubului. Mai ales că am furnizat surpriza rundei, formaţia timişoreană fiind mai bine cotată. Dar, fetele noastre s-au autodepăşit“. Gruparea reşiţeană ocupă locul zece, ultimul al clasamentului Seriei Vest, şi duminică, 1 aprilie a.c., a cucerit primele trei puncte în actuala ediţie de campionat.

CS Negrea: Fouda – Mani, Zai, Kokai, Baicu, Pelea, Gruescu, Şandru, Ghenghia, Gheorghe, Andiolo.

În etapa a IV-a, programată duminică, 22 aprilie a.c., CS Negrea Reşiţa va evolua la U.T. Arad.