Reactualizat la:

Fetele din Banat fac legea-n campionat

Fetele din Banat fac legea-n campionat
Scris de Marian Cărăvan - REȘIȚA – ACS Banat Girls Reșița – Juventus Timișoara 12-1 (8-0), în Liga a III-a la fotbal feminin.

Rectifica

Echipa de fotbal feminin ACS Banat Girls a obținut a șaptea victorie consecutivă în actuala ediție de campionat. Elevele antrenorului Daniel Amariei au învins categoric pe Juventus Timișoara, cu scorul de 12-1, într-un meci disputat duminică, 15 aprilie, pe Stadionul Progresul din Gătaia. Un meci fără probleme pentru fetele din Banat, care conduc detașat în clasamentul Seriei a II-a din Liga a III-a la fotbal feminin, având nouă puncte avans față de cea de-a doua clasată, echipa CFR 2 Timișoara, care are însă două meciuri mai puțin disputate. Chiar și în aceste condiții, ACS Banat Girls Reșița este favorită la promovarea în eșalonul secund. Pe lista marcatoarelor în recitalul dat duminică la Gătaia și-au trecut numele: Marinela Hasna (cu patru goluri), Elena Ruvilă, Mădălina Gînju (câte două goluri), Denisa Burdan, Florina Buha, Diana Nemțuc și Andreea Marina, cu câte un gol.

„A fost un meci fără probleme, am dominat din primul până în ultimul minut. Am început foarte ofensiv, cu o formulă nouă pentru echipă, care văd că a prins, 1-3-4-3. Am jucat un fotbal frumos, pentru public. Am rulat tot lotul și mă bucur că toate fetele și-au făcut treaba. Din păcate, am luat golul acela pe final, pe o relaxare prematură și asta ar fi singura dezamăgire. Ne bucurăm că am luat un avans de nouă puncte față de ocupanta locului 2, chiar dacă CFR Timișoara are două meciuri mai puțin disputate. Sperăm să continuăm cu aceeași formă și poftă de joc. Mai avem trei meciuri pentru a ne îndeplini visul, acela de a promova.”, a declarat prof. Daniel Amariei, antrenorul echipei ACS Banat Girls Reșița.

Banat Girls: Maria RusuDaria Zglimbea, Manuela Jula, Erika ZaițiMădălina Gînju, Miruna Apro, Elena Ruvilă, Denisa BurdanRebeca Ursachi, Georgiana Dabega, Marinela Hasna. Au mai intrat: Andreea Marina, Diana Nemțuc, Florica Șain, Florina Buha și Francesca Kovacs.

În etapa viitoare, Banat Girls va sta. Următorul meci este programat pe 6 mai, pe teren propriu, cu Independența 2 Baia Mare.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Reșițenii se pregătesc de Campionatul Mondial
REȘIȚA - Delegația Federației Române de Karate WUKF se va deplasa în aceste zile la Bratislava (Slovacia), în [...] mai multe »
Cătălin Bagherea a încheiat stagiul de la CFR Cluj
REȘIȚA - Cătălin Bagherea (16 ani) a încheiat pregătirea făcută alături de la CFR Cluj, iar acum s-a întors la [...] mai multe »
55 de medalii de aur la Campionatul Național pentru Reșița 07
REȘIȚA - Aproximativ 100 de seniori ai înotului românesc au venit la Reșița, ca să cucerească medaliile puse în [...] mai multe »
Voința Lupac a cucerit cupa și campionatul
CARAȘ-SEVERIN - La doar câteva zile după ce a câștigat Cupa României Caraș-Severin, Voința Lupac a reușit să [...] mai multe »
Ezerişul şi Anina, ultimul examen înainte de vacanţă
REȘIȚA - Progresul Ezeriş – CSO Anina 9-2 (5-1), în etapa cu numărul 26, ultima a campionatului Ligii a IV-a, pe [...] mai multe »
Două turnee finale au trecut, a mai rămas unul
REȘIȚA - Profesoara Lucia Moruț a participat deja cu fetele pe care le antrenează la două turnee finale (junioare [...] mai multe »
Concurs de Functional Fitness Bodyweight la Reșița
REȘIȚA - La Reşiţa, la Complexul Sportiv Superfit s-a desfăşurat concursul „Western Carphatians Functional [...] mai multe »
Cărășenii s-au întors cu medalii de la Cupa Speranțelor
CARAȘ-SEVERIN - Cluburile Muncitorul Reșița și Energetica Caransebeș au participat la zilele trecute la Cupa [...] mai multe »
Gimnastele reșițene au urcat de 17 ori pe podium
REȘIȚA - Gimnastele reșițene de la Clubul Sportiv Școlar Reșița au reușit să câștige la finalul săptămânii [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou