GÂRLIŞTE – Cam aşa începe povestea unor fetiţe, de 6 respectiv 9 ani, din Gârlişte, despre care se zvonea că ar fi ajuns acasă pline de sânge în după amiaza zilei de 13 mai 2018. Fetele nu au ajuns acasă pline de sânge, după cum ne-a mărturisit însuşi bunicul lor, nea Ion. Poliţia nu a comentat, însă din motive obiective, până la finalizarea cercetării. Singurul care ne-a povestit câte ceva este bunicul fetelor, cele două posibile victime fiind verişoare primare.
„Duminică după-amiază, fetele au fost în parc. Lângă parc stă un om, Anton, care are în jur de 70 de ani, iar geamurile casei lui sunt chiar acolo. Fetele au rămas nesupravegheate cam o jumătate de oră până am dat noi, eu cu tatăl uneia dintre ele, drumul la vacă. Când au venit acasă, fetele au spus la bunica lor, adică la soţia mea, să le spele că nea Anton le-a chemat în casă pe rând, le-a dat jucării, le-a dat cu cremă în zona intimă şi le cam ustură. Bunica lor le-a spălat, iar seara la cină am discutat şi am zis: măi, cu fetele astea nu e în regulă. Ce le-o fi făcut ăla şi de ce le-a chemat la el? Eu dimineaţă merg la el şi îl întreb“, ne-a spus bunicul fetelor.
Luni dimineaţa, omul aşa a făcut, a mers la Anton şi l-a întrebat de ce a chemat fetele la el că ei îl dau la Poliţie. Omul ar fi ridicat din umeri şi ar fi spus: „Fă ce vrei!“.
„Am mers acasă şi am sunat la Poliţie, la Primărie, au venit. Am dat declaraţii. Luni au venit de la Procuratură de la Oraviţa, au ridicat probe, chiloţeii, rochiţele. Au fost şi la medicul legist. Fetiţa cea mare tot spune că i-a văzut-o lui Anton“, ne-a mai spus bunicul fetelor, dl Ion din Gârlişte. Oamenii spun că aşteaptă să vadă ce a declarat şi presupusul „pipăitor“ al fetiţelor din Gârlişte.
Potrivit IPJ Caraș-Severin, în raportul medicului legist nu sunt consemnate urme de agresiuni sexuale şi nici de violenţă fizică.