Reactualizat la:

Festivalul lubenitei la Medgyesegyhaza (Ungaria)

Festivalul lubenitei la Medgyesegyhaza (Ungaria)
REŞIŢA – În perioada 7-9 august 2015, în oraşul  Medgyesegyhaza, judeţul Bekes, s-a desfăşurat Festivalul lubeniţei.

Rectifica

 Această manifestare, ajunsă la a XXI-a ediţie, este organizată anual de către primăria oraşului Medgyesegyhaza, aflat pe teritoriul de competenţă al Consulatului General al României de la Gyula.
La deschiderea oficială a festivalului au participat, printre alţii, Florin Vasiloni, consulul general al României la Gyula, Bogdan Ignat, delegat al Ambasadei României la Budapesta, Stefan Dano, consulul general al Slovaciei la Bekescsaba, Nagy Bela, primarul din Medgyesegyhaza, Maria Suto, viceprimar, Daniel Negrea, preşedintele Autoguvernării minoritare româneşti din localitate, Maria Kalcso, primarul din Chitighaz, Traian Cresta, purtător de cuvânt al  românilor din Ungaria în Parlamentul de la Budapesta, Tiberiu Juhasz, preşedintele Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria (ATRU) şi o delegaţie a comunei Valea Ierii din judeţul Cluj, condusă de primarul Gabriel Duma.
În cursul zilei de 7 august a fost vizitat sediul Autoguvernării minoritare româneşti din Medgyesegyhaza, precum şi primăria oraşului. Programul artistic a cuprins şi momente oferite de reprezentanţii etniilor care trăiesc în Medgyesegyhaza. Formaţia de dansuri populare a Liceului Nicolae Bălcescu din Gyula a prezentat dansuri româneşti „ca la Micherechi“, iar artiştii Grigore Poiendan şi Ildiko Takacs au interpretat melodii populare româneşti.

 



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Suntem asa cum vrem sa fim
REȘIȚA - Suntem oameni şi toţi ne supărăm, mai mult sau mai puţin argumentat, ne înfuriem şi ne deranjeză [...] mai multe »
Primul comisar a pus primarii caraseni in garda
CARAŞ-SEVERIN - Șeful Gărzii de Mediu Caraș-Severin, Gheorghe Muntean, s-a declarat mâhnit de lipsa de interes a [...] mai multe »
Dragan se simte bagat in seama de Guvern
CARAȘ-SEVERIN - Președintele filialei cărășene a Blocului Național Sindical, Nicolae Drăgan, s-a declarat [...] mai multe »
Noul ambasador al Germaniei ne-a vizitat
REȘIȚA - E.S dl Cord Meier-Klodt, ambasadorul R.F. Germania în România, aflat pentru prima dată în judeţul [...] mai multe »
Marele Targ de Primavara de la Racasdia, un succes
RĂCĂŞDIA - O nouă ediţie a Marelui Târg de Primăvară din comuna cărășană Răcășdia a avut loc duminică, [...] mai multe »
Popa declara razboi mall-urilor
REŞIŢA - Sau cel puţin celui care urmează să fie construit între Lukoil şi Pasajul Intim, care va înghiţi [...] mai multe »
Perdea de salcami pentru Parcul Industrial
REȘIȚA - Primarul Ioan Popa a participat, în acest sfârșit de săptămână, la o acțiune de plantare de arbori, [...] mai multe »
Aruncatul gunoiului a costat-o 1500 de lei
REŞIŢA - În urma sesizărilor venite de la cetăţeni, în urmă cu câteva zile, poliţiştii locali reşiţeni au [...] mai multe »
Elevii resiteni sunt Made for Europe
CARAŞ-SEVERIN - Judeţul Caraş-Severin şi-a ales reprezentanţii la etapa naţională. mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou