Reactualizat la:

Festivalul Lia Ponoran, editie nouă

Festivalul Lia Ponoran, editie nouă
REŞIŢA – Ca şi în anii trecuţi, la eveniment sunt aşteptate grupuri vocale şi corale din întreg judeţul.

Rectifica

Şcoala Gimnazială Nr.7 din municipiu, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Caraş-Severin, organizează în 16 martie, cea de-a XII-a ediţie a Festivalului Coral judeţean pentru copii Lia Ponoran. Evenimentul se adresează elevilor din ciclul primar şi gimnazial, iar înscrierile se fac până în 14 martie.

Festivalul Lia Ponoran a fost iniţiat de comisia învăţătorilor de la Şcoala Nr. 7, în decembrie 2002. „Evenimentul a luat naştere urmărindu-se două aspecte. În primul rând, s-a dorit păstrarea memoriei unui om care a cântat, care a învăţat copii şi dascăli să cânte, care a coordonat grupuri vocale şi coruri de copii şi adulţi şi care, din nefericire, a plecat mult prea devreme dintre noi – prof. Lia Ponoran.

Pe de altă parte, festivalul urmăreşte promovarea grupurilor vocale şi a corurilor din Caraş-Severin, analizarea problemelor de care acestea se lovesc, precum şi dezbaterea unor teme de actualitate privind metodica predării muzicii“, ne-a declarat prof. înv. primar. Cristina Ardeleanu, de la Şcoala 7. De reţinut, festivalul va avea loc în Sala Lira a Liceului „Sabin Păuţa“ din Reşiţa, începând cu ora 10.00. Momentul va fi urmat de o dezbatere cu tema „Promovarea muzicii prin parteneriat educaţional“, care se va desfăşura în amfiteatrul Şcolii Nr.7 Reşiţa, de la ora 12.00.

Partenerii evenimentului sunt: Casa Corpului Didactic Caraş-Severin, Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Caraş-Severin, Liceul de Arte „Sabin Păuţa“ şi Şcoala Gimnazială Nr. 2 Reşiţa.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
În Caraș-Severin, instituțiile de aplicare a legii au fost prietene cu infractorii!
REȘIȚA - Este concluzia ministrului Afacerilor Interne, Marcel Vela, prezent în această dimineață la Reșița, la [...] mai multe »
Florența Albu: Vreau eficiență, profesionalism și transparență!
REȘIȚA - Noul prefect de Caraș-Severin a depus jurământul în această dimineață, în prezența ministrului [...] mai multe »
Pasagerul din mașina care a plonjat în Bârzava a murit la spital
REȘIȚA - Iar polițiștii cărășeni spun că șoferul se afla sub influența unor substanțe psihoactive! mai multe »
Accident grav: o mașină a plonjat în Bârzava!
REȘIȚA - Accident grav în această seară pe podul de la Nera! O mașină a ajuns în Bârzava, după ce a rupt [...] mai multe »
Florenţa Albu, prefectul propus de Marcel Vela
CARAŞ-SEVERIN - Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, va propune astăzi prefectul de Caraş-Severin. În cadrul [...] mai multe »
De  Moş Nicolae, învățământul din Caraş-Severin are șef nou
REŞIŢA - La aproape o lună de la demisia lui Marius Cornici din funcţia de inspector școlar general, astăzi a fost [...] mai multe »
ANAF nu face descinderi în casele românilor
CARAŞ-SEVERIN - Pe lângă că se dezice total de acţiuni agresive în genul descinderilor, Fiscul îşi promovează o [...] mai multe »
Net gratuit în 11 locuri publice din Caransebeş
CARANSEBEŞ - Gugulanii pot sta pe net gratis în diverse zone ale municipiului. Mai multe spații publice beneficiază [...] mai multe »
Moto… Moş Nicolae vine vineri la Reşiţa
REȘIȚA - „Tu ți-ai pregătit ghetele de... motociclist?“, întreabă retoric organizatorii Târgului de Crăciun [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou