Reactualizat la:

Festival şi expoziţie la Caransebeş

Festival şi expoziţie la Caransebeş
CARANSEBEŞ – Vineri a debutat cea de-a VII-a ediţie a Festivalului „Sărbătorile Cetăţii“, eveniment deschis de parada participanţilor.

 (1 comentariu)

În cadrul festivalului organizat de Casa Municipală de Cultură „George Suru“ şi Primăria Caransebeş, doritorii pot participa azi, 11 septembrie, începând cu ora 10.00, la vernisajul lucrărilor realizate în cadrul taberei de sculptură.

Expoziţia va avea loc în faţa Casei de Cultură iar de la ora 19.00, Gladius Dei din Sibiu va oferi participanţilor la festival un spectacol medieval cu cavalerii. De asemenea, trupa Nosa din Bistriţa va susţine un spectacol de dansuri medievale, Stegarii din Sibiu, un moment de jonglerie cu steaguri, iar trupa Păpuşi medievale uriaşe din Bistriţa vor realiza un spectacol de animaţie. Shannon & Irish Way din Bucureşti vor încânta audienţa cu spectacolul de muzică şi dansuri irlandeze, Artgotica şi Gladius Dei din Sibiu vor realiza un moment artistic medieval cu foc. Duminică, 12 sepembrie, în ultima zi a „Sărbătorilor Cetăţii“, între orele 9.00 şi 13.00, credincioşii vor putea participa la slujba de târnosire a Catedralei „Învierea Domnului“ din Caransebeş şi Sf. Liturghie oficiate de Prea Fericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, iar între orele 19.30 şi 22.45 festivalul va continua cu un concert extraordinar cu trupele Senseless, Ultimul tren, Stillborn, Yazz Stereotype din Ungaria, şi Voltaj. Jurnal de Caraş-Severin este partener media al Festivalului „Sărbătorile Cetăţii“.

Lavinia Predescu

Rectifica



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Reşiţa are primele platforme subterane
REŞIŢA - Colectarea deşeurilor la Reşiţa se face deja, pentru o parte din municipiu, la un alt nivel. Asta pentru [...] mai multe »
Amenzi de 8.000 de lei în patru ore
CARAŞ-SEVERIN - Acţiunea pentru gări „curate“, derulată miercuri de oamenii legii, în 13 gări cărăşene, s-a [...] mai multe »
Atenţie sporită la metoda „lover boy“ în rândul elevilor!
REȘIȚA - În cadrul campaniei naţionale de informare privind siguranţa în şcoli „10 pentru siguranţă“, mai [...] mai multe »
După ani și ani, Aerogara din Caransebeș se modernizează
CARANSEBEȘ - Gabriel Olariu, omul de afaceri care a devenit acționar majoritar la Aeroportul Caransebeș SA, continuă [...] mai multe »
Ce au în comun frigiderele cu dezinsecția?
CARANSEBEȘ - Vă spunem noi: banii! Subiectul a fost dezbătut aprins de consilierii locali caransebeșeni, cu [...] mai multe »
Doi urmăriţi naţional, prinşi în Caraş-Severin
CARAŞ-SEVERIN - Poliţiştii cărăşeni au reuşit să prindă, în judeţul nostru, doi bărbaţi pe numele cărora [...] mai multe »
Cuc distruge istoria feroviară a Banatului de Munte
CARAȘ-SEVERIN - Asta susține Marcel Vela, care i-a adresat mai multe întrebări ministrului Transporturilor de la [...] mai multe »
În căutarea morilor de apă prin satele cărăşene
PĂLTINIȘ - Asociaţia Acasă în Banat a demarat proiectul „Ţara Morilor de Apă“, cofinanţat de Consiliul [...] mai multe »
A fost nevoie, în primul rând, de muncă
CARAŞ-SEVERIN - Cei doi absolvenţi de gimnaziu şi cei doi liceeni din Caraş-Severin care au obținut medii de 10 la [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou