BĂILE HERCULANE – Prezent la Festivalul răchiei de la Băile Herculane, Paul Stănescu a discutat cu autorităţile cărăşene despre proiectele din judeţ.
În staţiunea de pe Cerna, ziua de vineri a fost una specială atât prin faptul că a avut loc tradiţionala manifestare Festivalul răchiei, cât şi prin întâlnirea pe care autorităţile judeţene şi locale au avut-o cu vicepremierul Paul Stănescu. La discuţiile cu vicepremierul României au fost prezenţi parlamentari cărăşeni, preşedintele Silviu Hurduzeu şi vicele CJ, Flavius Nedelcea, primari, viceprimari, consilieri judeţeni şi locali. Pe scurt, prezenţa a fost una numeroasă, iar discuţiile s-au axat pe Codul administrativ, nedezbătut încă după retrimiterea de la CCR la Parlament şi pe problemele din judeţ.
Întâlnirea ne-a fost confirmată şi de către şeful PSD Caraş-Severin, deputatul Ion Mocioalcă. „Da, evenimentul cultural (nu de la cultura de viţă de vie sau de pomi fructiferi, ci prin tradiţie) a fost urmat de unul politico-economic, mai mult economic aş zice. Cei prezenţi, conducerea judeţului, primarii, viceprimarii, consilierii, prezenţi în număr mare au vorbit cu Paul Stănescu despre proiectele UAT-urilor pe care le au depuse la Ministerul Dezvoltării şi nu numai. Prin această vizită se continuă iniţiativa de a aduce în Caraş-Severin membri ai Guvernului României pentru a discuta problemele judeţului. Numai aşa putem face treabă, se pot duce proiectele la bun sfârşit“, ne-a spus şeful PSD, Ion Mocioalcă.