Reactualizat la:

Fermierii pot accesa credite

Fermierii pot accesa credite
REŞIŢA – APIA eliberează adeverinţe crescătorilor de bovine necesare pentru contractarea de credite.

Rectifica

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură reaminteşte beneficiarilor plăţilor naţionale directe complementare (PNDC) în sectorul zootehnic, la specia bovine, aferente anului în curs, că eliberează adeverinţe pentru cei care intenţionează să acceseze credite de la băncile care au încheiat convenţii cu Agenţia pentru finanţarea activităţilor curente.

Aceste credite reprezintă un instrument creat pentru a ajuta financiar fermierii până la primirea la termen, potrivit legislaţiei în vigoare, a primei pe exploataţie pentru bovine la care sunt îndreptăţiţi.

Opţiunea de a solicita creditul aparţine integral fermierului. Începând cu data de 18 ianuarie a.c., creditele pot fi accesate şi de la Banca Transilvania, cu care APIA a încheiat o convenţie în acest sens. Prevederile convenţiei sunt identice cu cele ale convenţiilor anterioare, în ce priveşte depunerea de către fermier a dosarului de accesare a creditelor pentru finanţarea activităţilor curente.

APIA menţionează că banca (creditorul) are dreptul de a impune, pe lângă o serie de adeverinţe sau acte doveditoare necesare dosarului, propriile condiţii de creditare, stabilite de către creditor şi aprobate de către Banca Naţională a României. Aici sunt incluse şi garanţii pe care creditorul le poate solicita din partea beneficiarului (fermierului).

Plăţile naţionale directe complementare în sectorul zootehnic, la specia bovine, reprezintă prima pe exploataţie, în cuantum de 410 lei/cap de bovină (conform prevederilor HG nr.1244/2010).



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Cum distrug polonezii si cehii pasunile alpine de pe Tarcu? Cu motoarele!
MUNȚII ȚARCU - Omul de afaceri Romeo Dunca a postat filmulețe în care mai mulți motocicliști, cel mai probabil [...] mai multe »
Prefectul striga catalogul, de Ziua Drapelului
REŞIŢA - Pentru a se asigura că de la ceremoniile militare şi religioase oraganizate cu acest prilej nu va lipsi [...] mai multe »
Jurnal de Weekend, magic si festiv
CARAȘ-SEVERIN - Credincioşii ortodocşi sărbătoresc duminică, 24 iunie, Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, [...] mai multe »
La Gradinari, bate vantul cu migranti
GRĂDINARI - 13 cetăţeni irakieni, iranieni, afgani şi pakistanezi au fost prinşi după ce au intrat în ţară din [...] mai multe »
Vicepremierul Gratiela Gavrilescu, in judet
REŞIŢA - Vineri, 23 iunie, ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu se va afla în Caraş-Severin. La primele ore ale [...] mai multe »
Cod portocaliu si galben pentru Caras-Severin
CARAȘ-SEVERIN - O avertizare meteo imediată de cod portocaliu a intrat în vigoare joi, la ora 14. 30. Sunt vizate [...] mai multe »
Furtunile au produs pagube de 4,5 milioane de lei
REŞIŢA - Prefectul Matei Lupu, în calitate de președinte, a convocat, în şedință extraordinară, Comitetul [...] mai multe »
Popa face Milano din Venetia ploilor
REŞIŢA - Dacă fiecare ploaie uşoară transformă Reşiţa într-o mică Veneţie, primarul Ioan Popa promite [...] mai multe »
Programul Tomate, un succes pentru 17 caraseni
REŞIŢA - Aceştia au reuşit să respecte cerinţele impuse de Ministerul Agriculturii şi să comercializeze un [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou