Reactualizat la:

Felix Borcean i-a poftit pe caransebeseni la gulas

Felix Borcean i-a poftit pe caransebeseni la gulas
Scris de R.M. - CARANSEBEȘ – Gulaș la ceaun! Cu asta i-a îmbiat edilul Caransebeșului pe cei care au venit în Parcul Teiuș. Totul, pentru o cauză nobilă: dotarea Spitalului Municipal de Urgență cu un aparat performant.

Rectifica

După ce a testat gulașul, pentru a nu-l oferi pofticioșilor în necunoștință de cauză, Felix Borcean și-a pus șorțul și a trecut la servire, în spațiul amenajat de Rotary Club. „Îmi face plăcere să fiu alături de cei de la Rotary, să-i ajut să atragem oamenii să contribuie cu cât mai mult pentru spitalul din Caransebeș. Avantajul este reciproc, așa că-i invit pe cei care au poftă de un gulaș excelent, l-am și testat, dar care vor și să ajute cu o mică sumă spitalul”, a spus edilul, în timp ce manevra polonicul.

Inițiatorii acțiunii au fost cei de la Rotary Club Caransebeș, care împreună cu cluburi din Germania, Belgia și Olanda încearcă să dea o mână de ajutor spitalului. „Colectăm fonduri pentru achiziționarea unui bronhoscop și a două monitoare pentru funcții vitale la Pediatrie. Suntem susținuți de dl primar, se descurcă foarte bine, chiar mai bine decât noi, iar caransebeșenii sper să pună umărul, pentru că spitalul are mare nevoie de acest aparat”, ne-a spus și Agnes Ispas, din partea Rotary Club Caransebeș.

Cei care nu au gustat încă din gulaș o mai pot face și duminică, dacă merg la Serbările Cetății din Parcul Teiuș.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Din păhărel, cu maşina în… stâlp
REŞIŢA - Aceasta este povestea unui conducător auto care şi-a înfipt maşina, duminică seara, într-un stâlp de [...] mai multe »
Numărătoarea inversă pentru bursa de muncă
REŞIŢA - A rămas mai puţin de o lună până ce şi în judeţul nostru va fi organizat cel mai important eveniment [...] mai multe »
Unic din prima secundă – Marşul pentru viaţă 2019
REŞIŢA - Pregătit intens de către tinerii ortodocşi prin ateliere de promovare, marşul a mobilizat numeroşi [...] mai multe »
Condiţii europene pentru copiii din Brădişorul de Jos
BRĂDIŞORUL DE JOS - 40 de copii din această localitate vor beneficia de acum de o dotare didactică corespunzătoare [...] mai multe »
Spune Aaaa… fără mâncare între dinţi!
REŞIŢA - Ziua Mondială a Sănătăţii Orale a fost marcată și la Direcţia de Sănătate Publică Caraş-Severin, [...] mai multe »
În câteva luni, drumul Maciova-Ciuta-Obreja ar putea fi ca nou!
CARAȘ-SEVERIN - Asta pentru că au fost reluate lucrările pe acest tronson, lucrări desfășurate prin Programul [...] mai multe »
Grefierii cărăşeni s-au alăturat protestului din ţară
REŞIŢA - Vineri, 22 martie 2019, aceştia au protestat timp de o oră, între orele 11.00 – 12.00,  în faţa [...] mai multe »
Flăcări lângă DN58B, la Măureni
MĂURENI - Vegetația a fost cuprinsă de flăcări în două locuri, lângă carosabil, pe DN58B, la intrarea în [...] mai multe »
Două milioane de lei, investite în zâmbetul copilăriei
REŞIŢA - Municipalitatea reşiţeană a inaugurat, vineri, cel mai mare loc de joacă pentru copii din vestul ţării. [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou